Dorobanţi, zona de fiţe a Capitalei, a ajuns la sapă de lemn
În urmă cu câţiva ani, magazinele şi cafenelele din zona Dorobanţi făceau afaceri foarte profitabile. Acum "nu mai sunt clienţi", spun proprietarii de business-uri.
„Am decis să ne mutăm de pe Calea Dorobanţilor pentru că traficul a scăzut foarte mult în zona respectivă, aş zice undeva la peste 50% faţă de momentul în care am început şi chiar de anul 2013. Aproape tot businessul care exista pe Dorobanţi începe să dispară pentru că nu mai sunt clienţi, nu înţeleg exact ce s-a întâmplat", spune antreprenoarea Raluca Buzoianu.
Comptoir de Famille nu este singurul business care a dispărut din Calea Dorobanţilor, nume mari precum multibrandul de lux The Place, controlat de Iulia Dobrin, renunţând la magazinul de pe această arteră pentru Calea Victoriei (una dintre principalele artere comerciale din Bucureşti, dar cu 50% din spaţii încă neocupate), scrie Ziarul Financiar.
Un fost florar a avut o idee de care toţi au râs în hohote. Acum are 500 milioane dolari
Un număr mai mic de firme a intrat în insolvență în acest an, însă amploarea concedierilor va fi mai mare decât în 2014.
Cu toate că avem mai puține intrări în insolvență în 2015, amploarea concedierilor va fi mai mare decât în 2014, când volumul de insolvențe și falimente a atins oricum un punct maxim.
Explicația? Numarul insolventelor deschise in primele trei luni ale anului curent in randul companiilor cu cifra de afaceri peste 1 milion euro este în crestere cu aproximativ 13% fata de aceeasi perioda a anului anterior.
Astfel, socul social - numarul locurilor de munca care ar putea fi pierdute - este mai mare cu 24%, se arată într-un studiu Coface.
Cel mai îngrijorător aspect este altul: societățile comerciale dispar pe bandă rulantă, însă altele noi nu le iau locul. Românii nu mai vor să fie patroni.
Raportul dintre numarul companiilor care si-au intrerupt activitatea (toate formele) relativ la numarul companiilor nou inregistrate (SRL) a crescut de aproape cinci ori in perioada analizata, de la nivelul inregistrat in anul 2008, respectiv 0,48, la aproape 2,32, nivelul inregistrat in anul 2014.
"Astfel, efectul de regenerare al sistemului economic privat ramane greoi, in conditiile in care Romania inca sufera semnificativ la capitolul antreprenoriat si inregistrarea de companii noi, profitabile.", a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface Romania.