DOLIU în presa din România! A murit o cunoscută poetă și jurnalistă
Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România a anunțat inițial moartea poetei și jurnalistei Clara Mărgineanu.
„Frumoasă, talentată, deșteaptă, arzând ca o flacără, elegantă, Clara Mărgineanu a fost jurnalist cultural la Televiziunea Română, care a trădat-o și pe ea, cum a trădat pe mulți. A suferit, s-a ridicat, a luptat cu nedreptăți, a iubit viața, a iubit poezia, a supraviețuit. Până când bucățica de om, dar muntele de talent Clara Mărgineanu a avut de luptat cu o boală necruțătoare.
A publicat 10 volume de poezie și a obținut numeroase premii pentru jurnalism cultural. Prin dispariția Clarei Mărgineanu, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere.
A urcat la Ceruri în Săptămâna Luminată, de Duminica Tomei. Dumnezeu s-o odihnească”, se arată în anunțul făcut de Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România.
Poeta se lupta cu o boală gravă, avea nevoie de sânge și a făcut apeluri disperate în ultimul timp către cei care o puteau ajuta.
Clara Mărgineanu s-a născut pe 4 iulie 1972, la Bucureşti. A debutat cu poezie, în revista „Luceafărul”, în 1991 şi cu volumul ,,Actul Întâi sau Cupa cu iluzii”, în 1995. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2001. A publicat 10 volume de versuri şi două cărţi de publicistică, interviuri şi reportaje literare.
Cea mai recentă carte apărută este „Blue Woman”, o antologie de versuri bilingvă, cu traducerea în engleză de Adrian G. Sahlean. Volumul a apărut în iulie 2015, la Editura ,,Global Art”, Boston, U.S.A.