Doi medici de la Gerota, dosare penale din cauza coronavirusului
Un medic de la spitalul „Gerota” s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi fals intelectual, după ce s-a descoperit că a continuat să activeze și la alte spitale din București, deși știa că a intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus, potrivit Realitatea PLUS. Un alt medic, complice, are și el dosar.
Potrivit rechizitoriului, în luna martie, în urma unei anchete epidemiologice la Spitalul „Dimitrie Gerota”, primul focar de COVID din România, s-a descoperit că un medic epidemiolog n-a vrut să ateste că un coleg gastroenterolog a intrat în contact cu o persoană depistată cu coronavirus.
Mai mult, medicul gastroenterolog a ascuns el însuși acest lucru și a continuat să lucreze în mai multe unităţi medicale din București.
„Prin ordonanţa din data de 14.04.2020, într-un dosar penal aflat în lucru în cadrul acestei unităţi de parchet, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor şi fals intelectual. În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii martie a anului 2020, în contextul efectuării anchetei epidemiologice la nivelul Spitalului de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din municipiul Bucureşti, un medic epidemiolog din cadrul acestei unităţi sanitare a omis cu ştiinţă să ateste în materialul întocmit că un medic gastroenterolog din cadrul aceleiaşi unităţi medicale a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus. Totodată, a mai rezultat că, în perioada 06.03.2020 - 26.03.2020, medicul gastroenterolog, deşi cunoştea că a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus, a continuat să îşi desfăşoare activitatea profesională în diferite unităţi medicale din municipiul Bucureşti, nerespectând astfel măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii infecţiei”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Spitalul ,,Gerota" a devenit primul focar de infecție cu COVID din România, după ce un fost ofiţer MAI, infectat cu coronavirus după o cexcursie în Israel, s-a internat fără să spună că a fost în străinătate. Fostul polițist a infectat 120 de persoane, dintre care una a decedat.