Doi frați, răniți într-un accident rutier provocat chiar de mama lor. Femeia e șoferiță începătoare
Doi fraţi, de 10 şi 14 ani, din judeţul Dâmboviţa, au fost răniţi într-un accident rutier produs chiar de mama lor, șoferiță începătoare. Din primele informații, femeia de 32 de ani obţinuse permisul de conducere de numai câteva luni. Ea ar fi pătruns pe contrasens, a acroşat o autoutilitară, după care s-a răsturnat. Martorii, care au observat întreaga scenă sunt cei care au sunat imediat la 112, relatează realitateadedambovita.net.
Accidentul s-a produs pe drumul judeţean din localitatea Hăbeni. În maşină se afla femeia alături de cei doi copii ai săi.
Localnicii s-au speriat când au auzit zgomotul impactului, iar apoi au văzut maşina răsturnându-se.
Şoferiţa ar fi fost la cumpărături, la Târgovişte şi se îndrepta spre casă. Mai avea puţini kilometri de parcurs, până când, într-o curbă, s-a produs accidentul, spun rudele.
În urma impactului, cei doi copii aflaţi în autoturism au suferit răni, au fost preluaţi de echipajele de la ambulanţa şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgente, la Târgovişte. Aici au primit îngrijiri şi sunt investigaţi. Între timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească din ce cauză s-a produs acest accident.