MENIU

Vremea extremelor. Meteorologii anunță schimbări importante. Prognoza meteo: când revin ploile

Vremea extremelor. Meteorologii anunță schimbări importante. Prognoza meteo pe final de vară

Vara calendaristică este pe sfârșite, dar vremea rămâne în continuare toridă, chiar caniculară, în sudul și în vestul țării.

Vremea rămâne mai caldă decât normal, deși începe să se mai răcorească.

"Este o vreme mai caldă decât normal, nu cu multe grade. Mai așteptăm și astăzi 34-35 de grade, local în vestul și sudul țării. Acolo, încă o să avem disconfort termic la amiază, însă putem să ne gândim, chiar de astăzi, la o răcorire. Nu este o răcire bruscă, este o răcorire și vizează, în special, regiunile extracarpatice, pentru că vine o masă de aer ceva mai răcoroasă, mai proaspătă, dinspre N-E. Se va răci întâi Moldova, apoi Dobrogea, Muntenia și, până duminică, și Oltenia. Duminică, nu mai vorbim de 35 de grade, dar 33-34, da. Vremea rămâne în continuare, așadar, mai caldă decât normal", a declarat, joi, într-o intervenție la Realitatea TV, meteorologul Elena Cordoneanu.

Ploile vor fi scumpe la vedere, făcându-și simțită prezența pe arii extrem de restrânse, în aversă.

"Nu avem ploi, nu ne putem răcori. Așteptăm după amiezele la munte, și o să mai avem răzleț în partea de N-V și nord a țării, vineri poate că și în S-E, dar e vorba de câteva, cu caracter izolat. Nu sunt ploi care să ne satisfacă nici din punct de vedere al umezelii solului, nici al confortului termic", a mai spus Elena Cordoneanu.

"În weekend, frumos e peste tot. La munte, e posibilă și o aversă de ploaie, la mare se mai răcorește un pic. De abia o să fie mai plăcut, dar rămâne în continuare vreme bună", a mai spus meteorologul.

Mai multe articole despre:
meteo