MENIU

Tariful RCA, înghețat șase luni. Totuşi, transportatorii NU renunță la protestul de joi

Transportatorii, la protest
Transportatorii au reluat protestele faţă de creşterea tarifelor RCA. Mai multe drumuri, blocate

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind RCA, prin care preţul poliţelor este îngheţat pentru următoarele şase luni. Transportatorii rutieri nu renunță însî la protestele naționale anunțate pentru data de 15 septembrie, dacă Executivul nu va face publice valorile la care vor fi înghețate tarifele RCA, au afirmat reprezentanții patronatelor din domeniu.

UPDATE 19.00  Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunțat miercuri că ordonanța privind RCA a fost adoptată de Guvern iar prevederile sale vor fi făcute publice în cursul serii de miercuri pentru a putea fi consultate și de transportatori.

"În acest moment ordonanța a fost adoptată în Guvern. Va fi publicată în această seară. Transportatorii o pot vedea. (...) Va fi publicată tocmai pentru a putea fi consultată de transportatorii care mai au dubii (în privința organizării protestelor de joi — n.r.). Textul ordonanței va putea fi văzut în această seară de către transportatori", a spus Iolu, într-un briefing de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că toate aspectele discutate și agreate în negocierile cu transportatorii sunt incluse în ordonanța de urgență.

UPDATE: Transportatorii rutieri nu renunță la proteste și solicită Guvernului ca tarifele RCA să fie înghețate la valorile medii actuale ale daunelor, nu la cele viitoare, informează un comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 solicită Guvernului României ca în textul Ordonanței de Guvern tarifele RCA să fie înghețate la valorile medii ale daunelor existente în evidențele ASF și nu la nivelul celor care se vor calcula în viitor. Guvernul vrea să înghețe tarifele RCA la camioane la 18.500 lei, însă patronatele din transporturile rutiere solicită un tarif de 4.907 lei. Acest tarif, de 4.907 lei, reprezintă dauna medie de 18.500 lei la care se adaugă frecvența daunei de 15,6%. Rezultă o primă medie tehnică de 2.886 lei, la care se adună cheltuielile administrative, revenind un tarif de 4.907 lei pe an la care toate daunele și cheltuielile asigurătorilor sunt acoperite, mai precizează sursa citată.

Mai mult, în continuare, patronatele din transporturile rutiere cer Parlamentului României să îl demită pe actualul Președinte ASF, Mișu Negrițoiu.

Guvernul a adoptat, mierciuri, Ordonanţa de Urgenţă privind RCA, prin care preţul poliţelor este îngheţat pentru următoarele şase luni. Dacian Cioloş a declarat că actul normativ va rezolva problema poliţelor de asigurare auto pe termen mediu şi lung dând Autorităţii de Supraveghere Financiară cadrul juridic pentru o nouă modalitate de calcul a costului asigurării.

”După mai multe luni de discuţii avute cu ASF, cu asiguratorii şi cu transportatorii, am ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună şi mai rapidă de a rezolva problema este o propunere de OUG ce include foarte multe propuneri ale transportatorilor, 12 din 14. Există şi un proiect de lege la Parlament din mai sau aprilie. Din păcate, proiectul nu a fost încă adoptat şi acum este responsabilitatea Guvernului să adopte proiectul de OUG petru a evita blocarea drumurilor din România”, a spus premierul Cioloş.

El a spus că nemulţumirile transportatorilor au fost generate de lipsa de transparenţă şi claritate în domeniul asigurărilor, precum şi de falimentul unor companii din domeniu. ”Vrem să rezolvăm problema şi să dăm cadrul juridic pentru ASF ca să poată să facă acest lucru. În proiect sunt prevăzute lucruri care duc la mai multă transparenţă şi claritate privind modul de calculare a acestor prime, iar poliţele pot fi încheiate şi pe o lună, contractul RCA poate fi suspendat pe durata cât vehiculul este imobilizat,  există şi posibilitatea de a asigura compensarea directă”, a menţionat Cioloş câteva din modificările propuse.

Lor lise adaugă şi obligativitatea ca asiguratorii să precizeze, la solicitarea asiguratului, modul de calcul al poliţei, iar asiguratorii vor plăti penalităţi dacă întârzie plata la termen a depăgubirii.

”Acest nou cadru sperăm să rezolvăm problema pe termne mediu şi lung. Pentru a o rezolva şi pe termen scurt, la propunerea trasnportatorilor şi după consultări cu Consiliul Concurenţei, vom veni şi cu propunerea de a îngheţa preţul poliţelor pe o durată de 6 luni”, a spus Cioloş adăugând că noul că Ordonanţa reprezintă  ”un nou cadru normativ care să asigure mai multă claritate, transparenţă şi echitate în modul de calculare a primelor”. 

Vicepremerii Costin Borc şi Vasile Dâncu s-au întâlnit, miercuri dimineaţă cu reprezentanţi ai transportatorilor auto cu care au convenit ca preţul poliţelor RCA să fie îngheţat pentru următoarele şase luni.

 

 

 

PROMOTIE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE DE ULTIMA ORA AICI!!!

Mai multe articole despre:
null