MENIU

Dieta cu lactate. Sau cum să slăbeşti 12 kg într-o lună

Dieta cu lactate. Cum slăbeşti 12 kg într-o lună, FĂRĂ pic de efort

Verişoara mea a fost curioasă să încerce cel mai în vogă regim de slăbire din ultimii ani. Aşa a reuşit să slăbească 12 kg într-o lună. Spune despre acest regim că este unul simplu, nu foarte costisitor şi care a dat rezultatele promise. Este vorba despre dieta cu lactate.

Dacă îţi plac la nebunie lactatele, cu siguranţă acest regim va fi pe gustul tău.

Iată ce trebuie să mănânci timp de o lună

Te-ai decis să încerci această dietă? Atunci trebuie să vezi ce te aşteaptă în următoarele 30 de zile, ce trebuie să mănânci în această perioadă, dar şi ce altceva mai trebuie să faci.

Dimineaţa

Mănâncă un căţel de usturoi, apoi consumă un pahar de iaurt; în acesta trebuie să şpui şi câteva linguri de fulgi de ovăz. Dacă nu te-ai săturat, mai poţi mânca şi o felie de brânză cu o roşie;

Gustare

La prima gustare, alege să mănânci o felie de brânză cu 10 boabe de struguri; sau o felie de brânză şi una de pepene roşu. Vei vedea că este extrem de gustoasă şi această combinaţie.

Află cum se ține dieta cu lactate și cât poți să slăbești AICI