Dezvăluirea făcută despre Youtube. Sigur nici tu nu ştiai asta
Înainte să apară Tinder şi Badoo, Steve Chen, Chad Hurley şi Jawed Karim, trei foşti angajaţi ai PayPal, lansau un site video de dating: YouTube, cumpărat de Google în 2006 cu suma de 1,6 miliarde de dolari, relatează Go4it.
Ideea iniţială din spatele YouTube a fost prezentată de cofondatorul Steve Chen la festivalul de tehnologie, muzică şi film SXSW.
"Am crezut că datingul este alegerea evidentă", a declarat el.
Pe site, oamenii puteau încărca clipuri video în care se prezentau şi spuneau ce caută în speranţa de a găsi un partener. Mai mult, cei trei fondatori au cumpărat domeniul YouTube.com într-o zi de Valentine's Day.
Dar, "după cinci zile, nimeni nu încărcase vreun clip pe YouTube", potrivit lui Chen.
Atunci, cei trei fondatori au decis să permită publicarea oricărui tip de conţinut pe site, iar ce s-a întâmplat după aceea este deja istorie.