MENIU

Detalii INCREDIBILE din ancheta în cazul furtului de la creșele din Ploiești: ce au găsit procurorii. Reacția Primăriei

Creșă copii

Detalii incredibile ies la iveală din ancheta privind furtul de alimente și alte produse destinate copiilor de la mai multe creșe din județul Prahova. Pe lângă mâncare, ar fi fost sustrase şi produsele de igienă şi electrocasnicele care ar fi trebuit să ajungă la copii, spun surse judiciare. Mai mult decât atât, se pare că directoarea creșelor ar fi  bani şi „atenţii” de la subalterne, pentru ca acestea să poată fura în voie.

„Aveau podul plin”, susţin surse din anchetă,  în urma perchezițiilor de luni, 6 decembrie, fiind găsite cantităţi impresionante de alimente, dar şi produse de igienă (detergenţi şi dezinfectanţi) sau cafea, precum şi aparatură electrocasnică, relatează adevărul.ro

Potrivit unor surse, la domiciliul şefei creşelor a fost găsită inclusiv o combină frigorifică nouă.

În plus, există informaţii conform cărora o parte dintre angajatele din creşe nu aveau studiile necesare pentru a ocupa postul, motiv pentru care ar fi cotizat periodic la şefi doar pentru a fi menţiunte în serviciu şi chiar acceptau să le facă mâncare pentru acasă din alimentele copiilor.

Sursele citate au precizat că ancheta vizează şi alte persoane implicate în administrarea unităţilor de învăţământ antepreşcolar din Ploieşti, dar faţă de acestea nu au fost dispuse, deocamdată, măsuri preventive.

Urmează să mai fie audiate cel puţin zece persoane, mai spun surse citate.

În total, sunt 16 suspecţi în cauză, cu funcţii de conducere, dar şi de execuţie, dintre care cinci au fost reţinuţi, urmând ca procurorii să ceară instanţei luarea unor măsuri preventive.

Inițial, reprezentanţii administraţiei publice locale au refuzat, să facă orice fel de comentarii pe marginea acestui subiect. Ulterior, conducerea primăriei şi-a exprimat regretul faţă de „această situaţie” şi a dat asigurări că activitatea creşelor nu va fi afectată de ancheta procurorilor.