MENIU

Descoperire șocantă în Maramureș: ucrainean găsit înecat în râul Tisa

Ucrainean găsit înecat în râul Tisa

O descoperire șocantă a avut loc, luni dimineață, în Maramureș. Un bărbat de 50 de ani din Ucraina a fost găsit mort în albia râului Tisa.

Potrivit IPJ Maramureș, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că în albia râului Tisa, la aproximativ 8 metri față de malul românesc, se află cadavrul unui bărbat, potrivit publicației vasiledale.ro.

După ce cadavrul a fost scos din râu de pompieri, politiștii au stabilit că este vorba de un bărbat de 50 de ani, din Ucraina.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Sighetu Marmației, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Mai multe articole despre:
maramures ucrainean inecat raul tisa