MENIU

Descoperire neașteptată a oamenilor legii. O „femeie” a sunat la 112 și a spus că cineva o va omorî, însă când poliția a ajuns la locație situația era cu totul alta

Joi dimineață, polițiștii din Iași au fost mobilizați de urgență după un apel la 112, în care o femeie părea să ceară ajutor, spunând disperată „Mă omoară”. Pe fundalul apelului, operatorii au auzit vocea unui bărbat care întreba retoric: „Te omor, nu?”. Imediat după aceste cuvinte, apelul s-a întrerupt brusc, iar încercările de a reveni cu un apel au eșuat, telefonul fiind închis.

Polițiștii au intervenit de urgență la fața locului

Autoritățile au demarat rapid o misiune contra cronometru, localizând adresa de la care fusese efectuat apelul. Ajunși la fața locului, polițiștii au descoperit că situația era, de fapt, mult diferită de ceea ce părea inițial. Alarmantul apel fusese efectuat de un băiat de 13 ani, aflat în mijlocul unei dispute cu tatăl său, după ce acesta îl certase pentru că refuza să meargă la școală.

Conform informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Iași (IPJ), „în urma verificărilor efectuate, apelantul a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre un minor în vârstă de 13 ani, certat de către tatăl lui pentru refuzul de a merge la școală”.

Atât tatăl, cât și fiul au fost conduși la Secția 1 Poliție Iași pentru audieri, pentru a se clarifica circumstanțele acestui incident care a mobilizat resurse importante.