Declarația pe propria răspundere - Cum va arăta documentul pe care trebuie să-l completăm când ieșim din casă
Declarația pe proprie răspundere revine în România, după cum au anunțat autoritățile. Circulația va fi interzisă între orele 23 și 5, iar în cazuri excepționale va fi nevoie de declarație pe proprie răspundere.
Propunere CNSU care urmează să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern - Se interzice circulația persoanelor între 23 și 5.
Excepție:
- deplasare în scop medical
- deplasare în scop profesional.
- Pentru îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie
- pentru deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
În intervalul 23 - 5 va fi nevoie de:
- legitimația de serviciu
- adeverința eliberată de angajator
- sau o declarație pe propria răspundere
Declarația pe propria răspundere care va cuprinde:
- numele și prenumele
- data nașterii
- adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale
- motivul deplasării
- data completării
- semnătura
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că se va reveni la declaraţia pe propria răspundere pentru circulaţia pe timpul nopţii, anunţând că această declaraţie ar putea fi acceptată şi în varianta online.
“Aici puţin ne-am mai îmbunătăţit. E posibil să se accepte pe format online, adică să poţi să arăţi telefonul. Încercăm să vedem cum o reglementăm, astfel încât să nu fie neapărat pe hârtie. Ştiţi cum e, omul când semnează declaraţia pe propria răspundere, se gândeşte de trei ori. (...) Dacă eşti oprit de un echipaj de poliţie şi nu te încadrezi în situaţiile pentru care este permisă deplasarea pe timpul nopţii, eşti amendat”, a spus şeful Executivului.