De ce miros, de fapt, picioarele urât? Adevărul pe care nimeni nu ţi-l spune
Sunt mai multe motive pentru care picioarele miros mult mai rău decât orice altă parte a corpului. Primul dintre ele este transpiraţia. Picioarele sunt în topul părţilor care transpiră cel mai mult, fiecare din ele fiind dotat cu peste 250.000 de glande sudoripare.
Se estimează că un singur picior ar putea să producă într-o singură zi aproape o jumătate de litru de transpiraţie, desigur în condiţii extreme. Asta n-ar fi o problemă fiindcă transpiraţia, indiferent pe ce parte a corpului se produce, este inodoră, fiind alcătuită în principal din apă şi săruri minerale.
Mirosul caracteristic este produs de bacteriile care trăiesc pe piele şi se hrănesc cu transpiraţia, producând anumite resturi cu miros puternic. Asta se întâmplă pe tot corpul, numai că în alte părţi transpiraţia se evaporă rapid, astfel că bacteriile respective au puţin timp la dispozitie pentru a se hrăni cu ea.
Al doilea motiv pentru care picioarele miros mai rău decât orice altă parte a corpului este uşor de bănuit: şosetele şi încălţămintea. Transpiraţia de pe picioare nu se poate evapora la fel ca cea de pe mâini de exemplu – şi palmele conţin cam tot atâtea glande sudoripare – din cauza pantofilor şi şosetelor, materialul acestora absorbind lichidul. Mediul umed, întunecat şi călduţ care se formează în pantofii tăi este perfect pentru bacterii care se înmulţesc şi devin înfometate.
Mirosul neplăcut care apare când te descalţi este produs de rezidurile eliminate de bacterii şi impregante în şosete, pantofi şi pielea ta, scrie unica.ro.
Totuşi, de ce unele picioare miros mai rău decât altele? Pentru că unii din noi transpiră mai mult decât alţii. De exemplu, bărbaţii transpiră în general mai mult decât femeile, aşa că picioarele lor miros mai urât. La fel, picioarele tale vor mirosi mai rău într-o zi călduroasă de vară decât într-una friguroasă de iarnă fiindcă în primul caz transpiri mai mult.