De ce este privit cu scepticism primul transplant de cap din istoria medicinei
Proiectul unui neurochirurg italian de a realiza prima grefă de cap uman a fost întâmpinat cu scepticism de confrații săi la o conferință medicală, vineri, în Statele Unite, unde a făcut apel la donatori.
Dr. Sergio Canavero, directorul Grupului de Neuromodulare Avansată din Torino, și-a anunțat proiectul la sfârșitul anului 2013, estimând atunci că o astfel de intervenție ar putea fi posibilă în următorii doi ani, adică în 2016, scrie Agerpres.
Dar vineri, prezentarea sa de două ore și jumătate nu i-a convins pe participanții la conferința anuală a American Academy of Neurological and Orthopaedic Surgeons (Academia Americană a Chirurgilor în domeniul Neurologiei și Ortopediei), desfășurată vineri și sâmbătă la Annapolis.
Printre cei 150 de participanți, s-a aflat și primul voluntar pentru acest transplant, un rus de 30 de ani, Valeri Spiridonov, care suferă de boala Werdnig-Hoffmann care se caracterizează printr-o atrofie musculară progresiva incurabilă. A fost prima întâlnire dintre cei doi bărbați, relatează AFP.
Invitat să pronunțe discursul de deschidere a conferinței, dr Canavero a descris pe larg cum vede el sudarea măduvei spinării secționate, un punct crucial al unei asemenea operații, citând progrese înregistrate în cercetare, în special pe animale.
Potrivit lui, secretul este o lamă extrem de fină ce permite secționarea fibrelor nervoase fără a le deteriora. De asemenea, el intenționează să folosească polietilenglicol, o substanță chimică, și curent electric pentru a accelera reatașarea lor.
Dar abia dacă s-a referit la celelalte probleme majore, cum ar fi restabilirea rapidă a circulației sângelui în creier și conexiunile sistemului nervos parasimpatic, o componentă cheie a funcțiilor automate ale organismului.
În opinia dr. Marc Stevens, chirurg ortoped la Smithfield, Carolina de Nord, prezent la conferință, "există încă multe obstacole înainte de a putea face această operație". "În toată prezentarea (dr. Canavero) cu privire la măduva spinării, cred că există anumite concluzii care arată speranță ... dar când vine vorba de a grefa un cap, mi se pare că se încearcă să se ardă o mulțime de etape", a apreciat el într-un interviu pentru AFP.
Jerry Silver, profesor de neurologie la Universitatea Case Western (SUA), a remarcat faptul că tehnica pentru rezolvarea problemei măduvei descrisă de dr. Canavero nu a fost niciodată testată cu adevărat. Și nici nu suntem aproape de a o face, a adăugat el.
Un alt specialist american, Art Caplan, se întreba într-un editorial recent de ce acest neurolog italian care pretinde că stăpânește repararea măduvei nu tratează mai întâi miile de pacienți paralizați din întreaga lume pentru care medicina este încă neputincioasă.
Și chiar dacă un astfel de transplant ar fi posibil, ar trebui să fie folosite foarte multe medicamente pentru evita o respingere a organului fără de care pacientul nu ar putea supraviețui pentru mult timp. Iar aceste tratamente sunt toxice în doze mari, spune dr Kaplan.
"Am tendința să cred că toate acestea sunt un un lucru absurd, total neștiințific, nerealizabil și ridicol", scrie el, suspectând o cascadorie mediatică pentru strângere de fonduri.
La sfârșitul prezentării sale, Sergio Canavero le-a cerut confraților săi americani să-l ajute în acest proiect, recunoscând că nu știe cu adevărat cum să execute întregul transplant. "Am adus contribuția mea la măduva spinării, lucrul cel mai important, iar acum vă cer ajutorul", a spus el, făcând apel la spiritul temerar al Americii, evocând chiar proiectul Apollo al președintelui John Kennedy de a trimite oameni pe Lună în anii 60.
El a sugerat că "miliardari ca Bill Gates ar putea da bani pentru acest proiect ambițios". Neurologul italian a declarat anterior că are nevoie de 100 milioane dolari.
Primul transplant de cap pare să fi fost făcut în 1970 în Statele Unite de dr. Robert White, care a atașat capul unei maimuțe pe corpul unei alte primate, dar fără restabilirea funcției măduvei spinării. Animalul a murit la scurt timp după. Alte experimente au fost efectuate cu câini și șobolani.