MENIU

Dan Voiculescu și-a retras contestația prin care cerea anularea condamnării primite în dosarul ICA

Avocații lui Dan Voiculescu au anunțat vineri, la Curtea de Apel București, că retrag contestația prin care solicitau anularea pedepsei de 10 ani închisoare primite de omul de afaceri în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

În contestația depusă pe 19 februarie, Dan Voiculescu a cerut Curții de Apel București să-i anuleze condamnarea de 10 ani și solicita ca dosarul ICA să fie rejudecat, scrie Agerpres.

Principalul motiv invocat de avocații omului de afaceri era faptul că judecătoarea Camelia Bogdan, președintele completului care a dat sentința definitivă în dosarul ICA, nu ar fi fost imparțială în judecarea procesului.

Anterior, Antena 3 și Grupul de Investigații Politice au prezentat documente conform cărora judecătoarea Camelia Bogdan a participat, în calitate de lector, la cursuri organizate în anul 2014 pentru funcționarii APIA. În cadrul emisiunilor de la Antena 3, s-a susținut faptul că judecătoarea nu ar fi dat dovadă de imparțialitate în judecarea procesului, deoarece APIA se afla în subordinea Ministerului Agriculturii, care a fost parte civilă în dosarul ICA.

Ulterior, Camelia Bogdan a depus la CSM o cerere de apărare a reputației profesionale, susținând că a fost supusă unui adevărat "linșaj mediatic" de către postul Antena 3. Judecătoarea a explicat că a primit de la ANI un răspuns conform căruia participarea sa la cursurile organizate în anul 2014 pentru funcționarii APIA "nu este de natură să genereze situație de incompatibilitate" și, în opinia ei, nici nu s-a aflat în conflict de interese.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Curtea de Apel București a dispus totodată confiscarea mai multor proprietăți, terenuri și imobile aparținând lui Dan Voiculescu, 'care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini'.

Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafață de 29.220,03 metri pătrați situat în București, sector 1, strada Gârlei nr.1D și construcțiile aferente, precum și de alte două terenuri și construcțiile aferente acestora, în suprafață de 4.457 de mp și, respectiv, 3.000 de mp, ambele situate în București, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.

Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în șoseaua București — Ploiești, nr. 25 — 27, sector 1, compus din teren în suprafață de 4184,41 mp și construcție de 3.140 mp edificată pe o suprafață construită la sol de 1986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului.

Totodată, instanța a confiscat de la Camelia și Corina Voiculescu aproximativ 3 milioane de lei reprezentând contravaloarea a aproape 10 milioane de acțiuni deținute la SC Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA (fostă SC ICA SA), donate de Dan Voiculescu fiecăreia.

Mai multe articole despre:
Voiculescu Dan Voiculescu dosar ICA