MENIU

Dan Helciug s-a calificat la X Factor în Marea Britanie FOTO

Dan Helciug
Dan Helciug, la X Factor Marea Britanie

Dan Helciug s-a calificat la X Factor Marea Britanie. Artistul şi-a încercat norocul ca şi concurent la show-ul organizat la Londra şi a reuşit să treacă până acum de trei etape ale audiţiilor.

La începutul lunii, Dan Helciug (40 de ani) şi-a testat din nou limitele după ce a stat trei luni în fermă, dar de această dată aşa cum ştie el mai bine: în muzică! Solistul a avut curaj să se încrie la “X Factor” Anglia şi a făcut ravagii acolo cu talentul lui.

„De ce X-Factor UK? Stând în ianuarie, anul acesta, la un pahar de vin fiert, mi-a venit o idee năstruşnică: Hai să fac un documentar despre cum ar fi să particip la un concurs internaţional gen X-Factor sau The Voice UK. Am aplicat online şi în luna mai mi-a venit confirmarea! Împreună cu fostul meu coleg de facultate, actorul Ionuţ Negrişanu (director adjunct la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi), care a primit şi el confirmarea de concurent, am zburat la Londra. Audiţiile le-am dat pe Wembley Arena şi am trecut cu succes de 3 etape, cântând piesa celor de la Queen, „Don’t stop me now”. Sunt încă în concurs, urmează să primesc confirmarea pentru etapa următoare. Experienţa a fost unică pentru mine. Am intrat în contact cu producători muzicali de excepţie şi am realizat ce diferenţe sunt între X-Factor UK şi X-Factor România”, a povestit Dan Helciug, pentru Click.ro.