MENIU

Dan Andronic: Mihai Șora a fost agitator comunist în perioada 1948-1951

Filosoful Mihai Şora

Jurnalistul Dan Andronic a publicat pe pagina sa de Facebook un document care ar arăta, potrivit jurnalistului, că Mihai Șora, scriitorul și filosoful român, a fost unul din ”agitatorii comuniști” din perioada 1948-1951.

”Avantajul scormonirii prin arhive este acela că uneori dai peste chestii neașteptate. Ceea ce găsesc, întâmplător, mă determină să spun că ceea ce este fascinant în istorie este faptul că situațiile se repetă. Cum ar fi situația determinată de facsimilulul de mai jos. Cine era "agitator cu munca la țară" în anii 1948-1951? După, absolvise Universitatea de Partid. Ghiciți! Ce însemna aia agitator în anii 50? Un soi de persoană care duce muncă de agitație politică, de lămurire, convingere și mobilizare a maselor în vederea unei acțiuni. (DEX) Adică înscrierea în partidul comunist, colectivizarea, predarea cotelor, identificarea și pedepsirea chiaburilor... Sau după cum spunea LENIN: [Propagandistul] trebuie să dea «multe idei», atît de multe, încît numai un număr (relativ) mic de persoane vor putea să-și însușească dintr-o dată toate aceste idei în totalitatea lor... AGITATORUL însă, vorbind despre aceeași chestiune, va alege exemplul cel mai izbitor și mai cunoscut auditorului. Sau citând din SCÎNTEIA, 1953: "Datoria agitatorilor este de a sprijini puternic extinderea sistematică a metodelor înaintate, de a fi ei înșiși, prin munca lor, în aplicarea metodelor înaintate, un exemplu vrednic de urmat." Această notă din dosarul de cadre aparține lui MIHAI ȘORA. După cum vă spuneam, Istoria se repetă!", scrie Dan Andronic pe Facebook.

Mai multe articole despre:
dan andronic mihai șora