CCR: Unele modificări legislative din domeniul educaţiei sunt neconstituţionale
Curtea Constituţională a admis, marţi, parţial sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu modificarea unor legi din domeniul educaţiei, judecătorii CCR declarând trei articole constituţionale şi alte trei neconstituţionale, informează instituţia.
Conform unui comunicat de presă al Curţii Constituţionale, judecătorii CCR au admis, cu unanimitate de voturi obiecţia de neconstituţionalitate a şefului statului, constatând că "dispoziţiile articolul unic pct.2 (cu referire la art.253 alin.(1) şi pct.3 - cu referire la art.254(1), alin.(21) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, art.II (cu referire la art.321 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 în partea privitoare la divizare) din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi articolul unic (cu referire la art.16 alin.(1) din Legea pentru modificarea art.16 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt neconstituţionale".
În schimb, CCR a respins, ca neîntemeiată, o altă obiecţie formulată de preşedintele Klaus Iohannis, constatând că "dispoziţiile art.I pct.1 [cu referire la art.19 alin.(3) din Legea nr.1/2011] din din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi art.II [cu referire la art.321 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2005 în partea privitoare la fuziune] din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, precum şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei şi Legea pentru modificarea art.16 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate".
Pe 6 iunie, Klaus Iohannis a sesizat CCR asupra legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a Legii pentru modificarea art. 16 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei.
Şeful statului a susţinut în sesizare că Parlamentul a adoptat trei legi distincte, care au acelaşi obiect, însă Legislativul nu a corelat legile după regulile şi cerinţele de ordin tehnic-legislativ pentru elaborarea actelor normative.
"Considerăm că atât prin modul în care au fost adoptate, cât şi prin conţinutul normativ, cele trei legi contravin normelor şi principiilor constituţionale", se arată în sesizarea înaitată de Iohannis la CCR.
Sursa: Mediafax