MENIU

Cum se împarte moștenirea între soție și copii. Ce spune legea, cine primește mai mult și care mai puțin

Împărțirea bunurilor între soție și copii este o problemă spinoasă, mai ales dacă la mijloc sunt sume și proprietăți importante. 

Înainte de a discuta despre împărțirea moștenirii între soție și copii, ar trebui să știi și de câte tipuri sunt moștenirile. Nu de altă, dar te poți lovi oricând de aceste probleme.

În cazul în care nu știai, moștenirea poate fi de două tipuri, legală sau testamentară. În rândurile ce urmează, o să îți detaliem fiecare moștenire în parte, pentru a putea înțelege mai bine.

Moștenirea testamentară este cea lăsată prin testament, adică acel act întocmit de persoană decedată înainte să moară. În acel act este detaliată împărțirea bunurilor și cine are dreptul la acestea.

Testamentul este și el de două feluri, olograf sau notarial. Testamentul olograf este actul scris de mâna, semnat și datat de către persoană decedată. Totuși, acesta poate fi atacat în instanța de către alte persoane cu drept de moștenire iar unul din motive poate fi lipsa de discernământ al testatorului ori falsitatea actului.

Testamentul autentic este validat în față unui notar, iar acesta nu mai poate fi atacat în instanța de alți moștenitori deoarece autenticitatea este validată în față unui notar.

În cazul în care după decesul unei persoane sunt descoperite mai multe testamente, se va lua în calcul doar ultimul testament, chiar dacă acesta nu a fost întocmit la notar.

Al doilea tip de moștenire, moștenirea legală, este luată în calcul atunci când nu există un testament scris. Pe scurt, bunurile revin moștenitorilor legali.

Cine are dreptul la moștenire

Acum că știi de câte tipuri este moștenirea, ar fi bine să știi și cine are dreptul la moștenire. Nu de altă, dar este esențial pentru a ști cum se face împărțirea moștenirii între soție și copii.

În cazul unei succesiuni (moșteniri) legale, trebuie să știi că există următorii moștenitori:

  • soțul sau soția supraviețuitoare
  • copiii defunctului și urmașii acestora
  • părinții, bunicii sau străbunicii (unde este cazul)
  • rudele până la gradul al patrulea inclusiv

Desigur, moștenirea nu revine tuturor, pentru că există patru clase de moștenitori legali.

Clasa întâi, adică descendenții, se referă la copiii defunctului și urmașii acestora, adică nepoții și strănepoții. Mai trebuie menționat faptul că au drept la moștenire copiii naturali, dar și cei adoptați.

Cea de-a două clasa se referă la ascendenți și colaterali privilegiați, adică părinții și frații sau surorile. Bineînțeles, sunt incluși și copiii sau nepoții acestora.

A treia clasa include bunicii și străbunicii, pe linie maternă sau paternă. A patra clasa include rudele până la gradul al 4-lea inclusiv, adică unchi, mătuși, veri primari ori frați sau surori ale bunicilor.

Bineînțeles, există și persoane care nu pot primi moștenire și includ persoanele condamnate penal pentru fapte care au fost săvârșite la adresa decedatului, dar și a unuia dintre moștenitori din clasa superioară. Faptele includ crimă sau falsificarea ori distrugerea testamentului.

Cum să faci împărțirea moștenirii între soție și copii

Acum că știi mai multe despre moștenire, ar fi bine să știi și cum să faci împărțirea moștenirii între soție și copii. Nu de altă, dar o problema poate apărea oricând și trebuie să știi cum o abordezi.

Ei bine, cota de moștenire primită de soție sau soț diferă în funcție de caz:

  • un sfert de moștenire dacă această este împărțită cu copiii
  • o treime din moștenire dacă este împărțită cu părinții decedatului și cu frații, surorile sau copiii acestora
  • o jumătate de moștenire, dacă această este împărțită cu părinții sau doar cu frații sau surorile și copiii acestora
  • trei sferturi din moștenire doar în cazul în care este împărțită cu bunicii sau cu rudele până la gradul al patrulea inclusiv

În cazul în care soții nu au avut copii și părinții decedatului nu mai trăiesc, întreagă moștenire poate fi primită de soț sau soție.

Dacă soții au divorțat, soțul sau soția supraviețuitoare nu mai au niciun drept la moștenire. Doar în cazul în care divorțul nu a fost finalizat cu o hotărâre definitivă soțul sau soția supraviețuitoare are dreptul la moștenire.

Concubinii nu au drept la moștenire, însă pot lasă moștenirea partenerului printr-un testament. Totuși, există riscul că partenerul să nu o poată primi din cauza anumitor clase de moștenitori care au drept legal la diferite cote de moștenire.

La final, mai menționăm faptul că există și moștenitori rezervatari. Aceștia reprezintă persoanele care au dreptul să primească cl puțin o jumătate din cota succesorală. Moștenitorii rezervatari sunt soțul sau soția supraviețuitoare, descendenții acestora (copii și nepoți) și ascendenții privilegiați, adică părinții (nu și frații).

SURSA