Cum să prepari un delicios gem de prune la tine acasă. Reţeta din caietul bunicii
Vara este în toi, iar fructele sănătoase se găsesc peste tot în pieţe. Iată cum să prepari un delcios gem de prune, aşa cum doar bunica ştia să facă!
Deşi se poate prepara şi fără zahăr, exintând soiuri de prune extrem de dulci, pentru cei care preferă gustul dulce, se poate folosi un kilogram de zahăr pentru 10-11 kilograme de fructe fără sâmburi.
Se aleg fructele sănătoase, se separă de sâmburi şi se aşează în vasul în care urmează să fie pregătite, peste fiecare rând de prune, în cazul în care se foloseşte zahărul, presărându-se o mână de zahăr. De preferat ca fructele să fie lăsate peste noapte, astfel încât coaja să se macereze puţin. Fructele se pun la fiert şi, cu aproximativ o jumătate de oră înainte de finalizarea procesului se poate toca mărunt o jumătate de lămâie, cu tot cu coajă. Înainte, bătrânii foloseau o lingura de lemn şi verificau dacă gemul, sau magiunul, cum spuneau ei, este gata. Procesul putea fi finalizat atunci când lingura stătea în mijloc fără probleme.
Însă, dacă se recurge la această metodă de verificare, există posibilitatea ca acesta să fie prea dens dacă fierbe atât de mult. În plus, magiunul necesită atenţie deosebită, existând risc mare să se afume dacă nu se amestecă frecvent.