MENIU

Cum să faci cel mai bun şi sănătos sos Tzatziki

Cum să faci cel mai bun şi sănătos sos Tzatziki

Sosul Tzatiki este un aperitiv grecesc care este utilizat ca sos pentru mai multe tipuri de mâncăruri printre care Souvlaki şi Gyros. Reţeta originală de Tzatiki se prepară folosind iaurt obţinut din lapte de oaie sau capră cu usturoi, castraveţi, sare, ulei de măsline, piper, mărar. Atât în Grecia cât şi în Cipru, Tzatziki se serveşte ca aperitiv cu pâine sau lipii. Totuşi, multe restaurante aflate în zonele turistice servesc Tzatziki-ul ca pe un sos împreună cu mâncăruri tradiţionale.

Termenul "tzatziki" provine de la cuvântul "cacik" în limba turcă care înseamnă sosuri "chatni", sosuri orientale atât dulci cât şi acre care conţin condimente şi legume proaspete tăiate mărunt.

Pentru această reţeta însă se vor folosi numai ingrediente naturale, sănătoase, care nu atacă organismul uman. Aşadar, se foloseşte iaurt făcut acasă din lapte de vacă, un castravete mare, puţin usturoi verde, 5-7 frunze de mentă proaspete, 2 linguri de ulei de măsline şi condimente (sare şi piper după gust).

Se curată castravetele de coajă cu un cuţit, apoi de seminţe cu o lingură şi se taie în bucăţele mici, eventual se rade pe răzătoare. Iaurtul natural trebuie scurs de zer. Usturoiul se spală cu apă şi apoi se taie cât mai mărunt înainte de a fi folosit. Se pune iaurtul într-un bol, se adaugă usturoiul, uleiul de măsline, sarea, piperul şi frunzele de mentă proaspete, tăiate mărunt, se amestecă şi se poate servi după ce a stat 1-2 ore la rece, la frigider.

Sursa: bzi.ro

Mai multe articole despre:
reţetă sos Tzatziki