Cum să aerisești corect casa pe timpul iernii. Momentul din zi în care nu este recomandat să deschizi geamurile
studiile arată că iarna este anotimpul în care poluarea poate atinge cel mai înalt nivel de pe parcursul întregului an. Și, chiar dacă pare de necrezut, cel mai periculos moment pentru a ne aerisi casa este... seara. Cum este posibil?
Specialiștii au oferit, de-a lungul anilor, explicații concrete, din care putem înțelege ce se întâmplă de fapt. Se pare că este vorba despre fenomenul numit „inversiune termică”. Iată ce spune o persoană acreditată de la Airly, agenția care monitorizează calitatea aerului atât în Europa, cât și în întreaga lume. „Acesta este un fenomen care se produce în special iarna și de aceea avem noi noaptea nivelul de poluare foarte înalt. În timpul zilei noi poluăm, iar seara, cum ne-am aștepta în mod normal ca poluarea să se ridice către atmosferă, ea de fapt coboară.
Toată poluarea din timpul zilei, pe care noi am produs-o, ajunge la nivelul nostru și noi o respirăm pe timpul iernii.”, susține Cezara Copacianu, communication manager Airly.
Dacă locuiești într-un oraș mai mic, poți aerisi fără la fel de multe griji, pentru că, în special, orașele mari sunt cele afectate de poluarea intensă. Acolo sunt mai multe mașini, mai multe fabrici sau alți factori nocivi. După cum a explicat experta, gradul de noxe din aer este diferit de la o zonă la alta.
„Constanța și Tulcea, de exemplu, sunt orașe mai puțin poluate datorită poziționării aproape de mare. București, Ilfov, Iași, Covasna și Dolj sunt niște orașe foarte poluate. Dacă ne uităm la orașele mari, discutăm în special de trafic intens. În general acesta este factorul principal. Dacă ne uităm la orașe mai mici care sunt intens poluate, deși nu vorbim de un trafic, putem vorbi de o activitate intens poluantă. Putem discuta de activitatea unei fabrici.”, a mai afirmat Cezara Copacianu.
Iarna, pericolul este mai mare, fiindcă norii tind să țină poluarea sub ei, nepermițându-i să se ridice. Aerul cald se ridică mai ușor decât poluanții și acționează ca un copac a cărui coroană devine un capac pentru tot ce se află sub el.
Temperatura aerului scade de obicei odată cu creșterea altitudinii. Dar uneori, în timpul nopții, și mai des în timpul nopților reci, există un strat cald de aer între straturile de aer mai rece. Aceasta se numește inversie de temperatură sau inversiune termică, fenomen menționat și mai sus.
Deci, în realitate, aerul de iarnă este de fapt mai nociv.
Cum să-ți aerisești corect casa iarna
Este important să alegi cu grijă intervalul orar în care decizi să faci aerul să circule în locuința ta. Dimineața este cel mai bun moment pentru a face acest lucru. Geamul trebuie să fie larg deschis și ca să aerisești puțin, dar suficient, este recomandat să apelezi la ventilația încrucișată - adică la crearea unui curent de aer. Dacă ai posibilitatea, deschide două ferestre care sunt departe una de cealaltă sau chiar aflate în opoziție. Se va crea un curent care va împinge aerul proaspăt să circule mai repede, înlocuindu-l rapid pe cel închis din încăpere.
Sursa: Divahair