MENIU

Cum puteţi scăpa rapid de sughiţ

Cum puteţi scăpa rapid de sughiţ

Sughiţurile sunt cauzate de spasme ale diafragmei, muşchiul subţire care separă cavitatea toracică (în care se află plămânii şi inima) de cavitatea abdominală (în care se află tractul digestiv şi alte organe).

Aceste spasme provoacă o sincopă respiratorie pe timpul actului inspiraţiei.

Acest simptom este de obicei declanşat de umplerea excesivă a stomacului, dar alte cauze pot fi:

• Consumul de băuturi carbogazoase

• Consumul excesiv de alcool

• Mâncatul în exces

• Adrenalină sau stresul emoţional

• Schimbările bruşte de temperatura

• Înghiţirea de aer

• Anxietate, stres sau emoţii

Sughiţul nu durează de regulă mai mult de câteva ore dar, în unele cazuri, poate persista multe zile la rând, uneori chiar luni întregi.

Sughiţul extrem poate fi la rândul lui un simptom pentru:

• Afecţiuni ale sistemului nervos central, cum sunt cancerele, infecţiile, accidentele vasculare cerebrale, sau leziunile sistemului nervos.

• Dereglări ale proceselor chimice care au loc în corp (probleme metabolice), cum ar fi scăderea funcţiei renale sau hiperventilatia.

• Iritarea nervilor de la nivelul capului, gâtului şi toracelui (nervul Vagus sau nervul frenic).

• Probleme de sănătate mintală.

Cel mai bun mod de a vindecă sughiţul este să îţi ţii respiraţia timp de 10 secunde, să bei repede un pahar cu apă rece sau să mănânci o linguriţă de zahăr. Aceste remedii ridică nivelul de dioxid de carbon din sânge şi determină diafragma să revină la funcţionarea normală.

Sursa: secretele.com

Mai multe articole despre:
respiraţie sughiţ