Cum profită industria filmelor de adulți de noul coronavirus. Explicația uluitoare pe care o oferă actorii
Portalurile dedicate filmelor pentru adulți monetizează în această perioadă expansiunea COVID-19. Astfel, au apărut pe internet foarte multe filme care prezintă oameni făcând sex cu măști de protecție sau îmbrăcați în costume folosite de obicei în laboratoarele cu risc biologic extrem de ridicat.
Pornografia inspirată de coronavirus apare în contextual în care pandemia a ucis mai mult de 3.200 de oameni și a infectat 95.000 în mai bine de 80 de state ale lumii.
Explicația este oferită chiar de starurile porno, care consideră că demersul lor are și o latură educativă, asta chiar dacă titlurile videoclipurilor postate pe site-urile de profil sugerează cu totul și cu totul altceva: "Deserted Wuhan" sau "TSA Agent Detains Woman Suspected of Coronavirus". Ceea ce poate fi cu adevărat șocant și poate chiar revoltător este faptul că scenele sunt filmate în locuri ce seamănă cu unități spitalicești destinate tratării COVID-19.
Cum explică vedetele filmelor porno tendința spre asocierea cu noul coronavirus
Spicy, unul dintre starurile noilor videoclipuri pentru adulți inspirate de COVID-19, a încercat să explice creșterea fenomenului, într-un interviu acordat pentru Vice . El a făcut o comparație neașteptată între oamenii temători care apreciază filmele horror și noul trend în materie de filme porno. Spicy a mai spus că toți căutăm lucruri care să ne facă să acumulăm mai multă energie și că filmele porno inspirate de coronavirus au acest efect asupra consumatorilor.
Din punctul de vedere al actorului, COVID-19 aduce oamenilor deopotrivă frică și mister. De asemenea, Spicy a menționat și informațiile de prevenție și educative pe care le conțin filmele pentru adulți în care acesta joacă. Mai mult, Spicy susține că are prieteni, care sunt blocați în orașul Wuhan și că filmele porno în care joacă au fost construite avându-i pe acești oameni în minte.
Italia pregătește și alte măsuri de protejare împotriva COVID-19
Printre măsurile care au fost luate deja de autoritățile din câteva state (lovite mai puternic de COVID-19), se numără închiderea unităților de învățământ, anumite restricții de călătorie, lucratul de acasă și blocarea accesului spectatorilor la anumite evenimente sportive.
Conform publicației britanice Daily Mail, Italia se pregătește de măsuri încă și mai dure. Astfel, autoritățile au în vedere limitarea pe cât posibil a contactului fizic în public, inclusiv interzicerea tradiționalului sărut pe obraz. Această măsură ar veni în continuarea celor pe care italienii le-au pus deja în aplicare, de exemplu închiderea școlilor și universităților până cel puțin pe 15 martie.