Cum poți afla dacă miroși urât. Detaliile pe care nu le știai despre nasul tău
Nasul uman poate detecta mai mult de un trilion de mirosuri, dar nu este atât de bun în a identifica felul în care tu miroși, iar cercetătorii explică acest fenomen.
Există mereu o șansă să miroși într-un mod ciudat sau neplăcut și să nu realizezi acest lucru. Dacă aceasta este temerea care își face simțită prezența în mod constant în viața ta, există și o modalitate de a afla cu destul de multă exactitate ce odor ai, potrivit lifehacker.com.
Aparent, este aproape imposibil să-ți simți propriul miros, chiar și dacă miroși altfel ca de obicei și, poate, chiar și puțin mai straniu. Receptorii din nasul tău, care în mod normal ar răspunde la propriul odor, se închid după ce au fost bombardați pentru o perioadă îndelungată cu aceleași mirosuri. Practic, nasul tău devine amorțit când vine vorba despre mirosul tău, ca să nu înnebunești pentru că simți aceeași mireasma la nesfârșit.
În primul rând, pentru a verifica dacă miroși urât, trebuie să îți miroși hainele cu atenție, însă pentru a face acest lucru, trebuie să le îndepărtezi de lângă corpul tău. Ar trebui să cauți acele pete ude de transpirație, pentru că acestea înseamnă prezența unor bacterii, iar bacteriile sunt cele care sunt responsabile de mirosul neplăcut. De asemenea, ar trebui să te ghidezi după regula de aur care spune că -dacă poți simți orice miros de pe corpul tău, atunci ceilalți îl pot simți mult mai pregnant. Acest lucru este valabil și în cazul parfumului, deodorantului sau spray-ului de corp.
Pentru a afla dacă părul tău eliberează un miros ciudat, ar trebui să-ți speli mâinile cu apă caldă, dar fără a te folosi de săpun. Apoi ar trebui să-ți treci mâna de-a lungul scalpului de câteva ori, iar mirosul care îți va persista pe mână îți va indica modul în care îți miroase părul.
În timp ce te ocupi de verificarea mirosului pe care îl au mai multe obiecte sau parfumuri, cel mai bine ar fi să ai la îndemână o substanță care îți reîmprospătează simțul olfactiv. Cafeaua, spre exemplu, este o componentă cu un miros puternic care le oferă receptorilor din nasul tău o pauză bine meritată de la eforturile depuse de-a lungul zilei.
Cafeaua nu are totuși puterea de a reseta în totalitate receptorii din nas, iar simțul olfactiv nu se reface atât de rapid precum celelalte simțuri. Pot trece câteva săptămâni până când acesta se resetează. Acesta este și motivul pentru care simți atât de pregnant mirosul casei tale după ce te întorci din vacanță. În plus, de vreme ce nu te poți îndepărta de corpul tău, nu ai la îndemână o modalitate reală de a-ți recâștiga sensibilitatea la propriul odor.