Cum arată singurul autobuz 100% românesc pe care nu-l vrea niciun oraș
Autobuzul Urban Crosstown produs la Roman Braşov va rămâne pentru totdeauna la stadiul de proiect. Nu-l vrea niciun oraș din România, deși costă doar 120.000 de euro, comparativ cu autobuzele de import care trec de 180.000 de euro.
Nicio municipalitate din România nu l-a dorit, achiziţiile acestora, atunci când s-au făcut, fiind de la firme din străinătate. Autobuzul Urban Crosstown, produs la Uzinele Roman Braşov, nu va mai merge niciodată pe drumurile din România.
Proiectul a fost îngropat, pentru că nicio autoritate locală din România, nicio instituţie nu l-au dorit. Nici firmele din străinătate nu s-au interesat mai interesate. Roman Braşov a vândut, anii trecuţi, doar 6 unităţi unor firme de transport internaţional de pasageri, şi aceasta a fost tot.
Nicio altă unitate nu se va mai face. Urban Crosstown nu va fi lansat în producţie de serie pentru că proiectul a expirat deja. „Am avea nevoie de o altă omologare, de o altă linie de producţie pentru motor, pentru că acum ni se impun normele EURO 6.
Nu are sens, mai ales că nu avem comenzi. Autobuzul românesc s-a dovedit un eşec. Nimeni din ţară nu ne-a vrut", spune, pentru Economica.net, Carol Rugacs, directorul fabricii braşovene.