Cum a fost intabulat drept construcție nouă un hotel din 1945. Tertipurile prin care mafia imobiliară din Cluj vrea să pună mâna pe proiectul Transilvania Smart City
Mihai Curtean, purtătorul de cuvânt al Transilvania Smart City, a devoalat șmecheriile prin care celebrul „Grup de la Cluj”, format din personaje precum Neluțu Varga, Florian Coldea sau Ștefan Berciu, au de gând să pună mâna pe o parte din terenul pe care se va construi cel mai mare complex de locuințe din Europa de Centru și Sud Est.
„Avem un oraș luat pe persoană fizică de un grup de interese, care dorește să pună mâna pe tot ce înseamnă afacere de mare succes. Neluțu Varga, Florian Coldea, Ștefan Berciu, au pus ochii pe acest proiect și vor, cu orice preș, să intre în posesia lui. De exemplu, o metodă este prin funcționarii de la Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Concret, funcționara ANCPI, Monica Negulescu, a intabulat, în Cluj, un hotel din 1945 drept construcție nouă. La acest hotel avea o paerticipație și statul român, iar prin doamna registrator șef s-a „rezolvat problema”. Așa se încearcă și intabularea unei părți a terenului pe care va fi cosnturit cel mai mare proiect imobiliar din Europea de Sud-Est, Transilvania Smart City. Sunt zeci de plângeri ale unor angajați de la ANCPI către șefii lor, dar care nu iau nicio măsură. Ba, mai mult, abgajații sunt santajați de către șefii direcți. Acum, acel hotel a intrat, o parte, în proprietare privată”, a declarat Mihai Curteanu, purtător de cuvânt Transilvania Smart City, în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.