MENIU

Cum a fost, de fapt, omorât Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean

<p>Cum a fost, de fapt, omor&acirc;t Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean</p>

Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, ar fi fost omorât cu un agent neurotoxic, susţin autorităţile din Malaysia, citate de BBC.

Raportul toxicologic malaysian indică faptul că acesta a fost atacat de agentul neurotoxic VX, care intră în categoria armelor de distrugere în masă, potrivit ONU.

Malaysia nu a dat vina pe statul nord-coreean de moartea lui Jong-Nam, însă susţine că regimul stalinist de la Phenian este în spatele acestui incident.

Şeful poliţiei din Malaysia, Khalid Abu Bakar, a declarat că prezenţa agentului neurotoxic a fost detectată în monstre prelevate de la ochi şi faţă de Departamentul Chimic al statului. Acesta a adăugat că mai multe probe se află încă în analize şi că poliţia investighează cum a intrat această substanţă pe teritoriul malaysian.

"În cazul în care cantitatea de substanţă chimică introdusă în ţară a fost mică, ar fi dificil pentru noi să o detectăm", a declarat acesta pentru Reuters.

Bruce Bennett, expert în armament în cadrul institutului de cercetare Rand Corporation, a spus pentru BBC că este nevoie de o cantitate infimă de substaţă pentru a ucide un om. Agentul neurotoxic se manifestă prin afectarea imediată a nervilor celui expus la substanţă, cauzând în primul rând un tremurat la nivelul întregului corp, ca mai apoi să fie indusă moartea.

Două femei au fost surpinse de camerele de supraveghere din interiorul aeroportului, în timp ce se apropiau de Kim Jong-Nam, una dintre acestea fiind văzută când apropia ceva de faţa acestuia.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
otrăvit crimă Kim Jong-nam