MENIU

CTP, după victoria lui Halep: ce a făcut Sharapova e de domeniul supraomenescului

Cristian Tudor Popescu a făcut un comentariu entuziasmat despre victoria Simonei Halep în fața Mariei Șarapova, în semifinalele de la Roma.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu crede că a fost o victorie extrem de grea în fața unei jucătoare care a făcut ceva de domeniul supraomenescului

"Este o mare victorie a Simonei, aș pune-o în Top 5 a marilor victorii din cariera ei. A avut în față o jucătoare uriașă, nu m-am așteptat, a fost de domeniul supraomenescului ce a făcut Șarapova în acest meci, după 10 ore petrecute pe teren, în fața numărului 1 mondial să mai faci un meci de peste două ore, așa ceva numai o campioană pur-sânge poate să facă. Cu atât mai mare este meritul Simonei, care după premiul set, a reușit să-și învingă frica. Simona a câștigat meciul ăsta cu capul și cu picioarele. Șarapova a fost mai agresivă ca de obicei, dar Simona a controlat această agresivitate. M-am și uitat la Simona, i s-au umflat picioarele, arătau mai iuți ca niciodată. În meciul ăsta a contat fiecare minge pusă în teren, o victorie extrem de grea în carieră, care poate să-i dea un impuls de încredere pentru finală și pentru Roland Garros", a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digisport.

Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.351.729 dolari, învingând-o în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-4, pe rusoaica Maria Şarapova, într-o partidă disputată sâmbătă la Foro Italico.

Mai multe articole despre:
null