CRISTOIU: "Voiculescu a fost folosit ca măciucă de către Ponta, de către Adrian Năstase"
Ion Cristoiu a vorbit la REALITATEA TV despre amânarea pe care a obţinut-o Dan Voiculescu, în dosarul ICA. "Completul de judecată a luat cazul de la 1 iunie cu o presiune mediatică uriaşă", a spus jurnalistul.
"Din punct de vedere faptic, Dan Voiculescu e un cetăţean care are o problemă cu justiţia. Normal ar fi fost ca Dan Voiculescu să dea dispoziţie tuturor jurnaliştilor lui să nu scrie despre procesul în care este implicat. Nu are nevoie de Mihai Gâdea să-i apere independenţa.
Nu numai că ziarul trustului a încercat ani în şir să-l apere. Trustul lui a pornit o campanie de hărţuire a justiţiei, a Laurei Kovesi. Aşa ceva nu există nici în Zanzibar. Cine-l invocă pe Berlusconi, greşeşte. Niciodată Berlusconi nu şi-a pus trustul de presă să înjure adversarii. Dan Voiculescu a fost folosit ca măciucă de către Ponta, de către Adrian Năstase. Cine e Dan Voiculescu ca să facă conferinţă de presă înainte de proces? De ce să facă conferinţă de presă?
Dacă nu-şi punea trustul lui împotriva statului de drept", a spus jurnalistul Ion Cristoiu.