MENIU

Creierul copiilor care petrec mult timp pe dispozitive mobile, modificat

Creierele copiilor care petrec mult timp jucându-se pe dispozitive mobile şi navigând pe internet par să prezinte anumite modificări, se arată într-un studiu recent.

Creierele copiilor care petrec mult timp jucându-se pe dispozitive mobile şi navigând pe internet par să prezinte anumite modificări, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu ambiţios realizat de cercetători de la National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite, citaţi de postul de televiziune CBS.

În 21 de centre de cercetare din Statele Unite, specialişti de la NIH au început să monitorizeze creierele a 4.500 de copii cu vârste cuprinse între nouă şi zece ani, pentru a vedea dacă utilizarea intensivă a jocurilor video şi timpul petrecut pe internet au o anumită influenţă asupra dezvoltării lor, relatează AFP luni.

Primele rezultate ale acestui studiu, realizat cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică (IRM), arată "urme diferite" în creierele copiilor care folosesc smartphone-uri, tablete şi jocuri video mai mult de şapte ore pe zi, a explicat unul dintre autorii studiului, medicul Gaya Dowling, pentru emisiunea informativă "60 Minutes".

Examenul IRM a evidenţiat o subţiere prematură a cortextului, scoarţa cerebrală care analizează informaţiile transmise creierului de cele cinci simţuri.

Subţierea cortexului "este considerată ca un proces de îmbătrânire", a explicat aceeaşi cercetătoare, subliniind că nu se ştie deocamdată cu certitudine dacă acest proces este unul nefast. "Nu ştim dacă el este cauzat de timpul petrecut în faţa ecranelor. Nu ştim încă dacă este un lucru rău".

Potrivit unei alte cercetătoare intervievate în aceeaşi emisiune, medicul Kara Bagot, smartphone-ul poate să genereze un efect de dependenţă, întrucât timpul petrecut în faţa unui ecran stimulează sinteza de dopamină, hormonul plăcerii. Pentru a ajunge la aceste rezultate, echipa sa a scanat creierele unor adolescenţi în timp ce aceştia îşi consultau paginile de Instagram.

"Există, deci, mai multe şanse ca oamenii să acţioneze impulsiv şi să utilizeze reţelele de socializare într-o manieră compulsivă decât, de exemplu, să se ocupe puţin de ei", a explicat aceeaşi cercetătoare.

Pentru acest studiu, NIH a înrolat în total 11.000 de copii, care vor fi monitorizaţi timp de mai mulţi ani, pentru a studia impactul generat de timpul petrecut pe dispozitivele mobile asupra dezvoltării lor intelectuale şi sociale şi asupra sănătăţii lor. Rezultatele acestei cercetări vor începe să fie publicate în prima parte a anului 2019.

Mai multe articole despre:
telefoane mobile tablete