COZI IMENSE la marijuana în statul Colorado
Americanii din statul Colorado s-au înghesuit în faţa magazinelor care comercializează LEGAL marijuana începând cu 1 ianuarie 2014.
Americanii au stat ore în şir în frig şi vânt puternic ca să prindă o doză de euforie, potrivit Huffington Post.
Nu mai puţin de 24 de magazine comercializează canabis şi marijuana în scop recreaţional în Colorado, cele mai multe dintre ele în Denver.
În două state din vestul SUA, Colorado și Washington, marijuana poate fi consumată legal în scopuri recreative, de la 1 ianuarie,
O lege votată în luna noiembrie prevede deschiderea în cele două state a primelor localuri în care se poate cumpăra legal canabis de către persoanele de peste 21 de ani. Se pot achiziționa cel mult 28 g o dată.
Legea este o premieră pe continentul american, unde politica aplicată până în prezent prevedea interzicerea vânzării de canabis și sancționarea consumatorilor, precum și lupta împotriva producătorilor și traficanților, îndeosebi în centrul și sudul continentului.
Lucrurile sunt pe cale să se schimbe, scrie AFP. Organizația Statelor Americane, care reunește toate țările continentului, cu excepția Cubei, a publicat în luna mai 2013 un raport în care recomandă analizarea unei eventuale legalizări a canabisului, pentru a scădea astfel piața traficanților.