MENIU

Cozi de ambulanțe, în fața spitalelor din Iași: bolnavii, ținuți în autospeciale pentru victime multiple 

Cozi de ambulanțe, în fața spitalelor din Iași / Foto: Arhivă Inquam, Costin Dincă

Situația locurilor din spitale este dramatică la Iași. Nu mai sunt locuri pentru pacienţii COVID, nici măcar pentru cei care nu au nevoie de oxigen. Pacienții așteaptă cu orele în ambulanță în fața spitalelor pentru a fi transferați în unitățile medicale.

"In prezent, nu mai sunt locuri la ATI. La UPU a Spitalului Sfantul Spiridon sunt 10 pacienti pe sectia de Terapie Intensiva si alti trei pacienti intubati non covid", a declarat, intr-o interventie la Realitatea PLUS, Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

"Desi am crescut capacitatea cu 130 de paturi cu oxigen pentru pacienti care nu necesita ATI, si acestea sunt ocupate", a mai spus Cepoi.

Ca solutie alternativa, spune acesta, s-a luat decizia de a folosi si masinile pentru victime multiple. 

"Folosim pentru moment masinile de victime multiple in care pot sta cate doi pacienti. Suntem in situatie in care trebuie sa decidem daca tratam un pac covid sau unul non covid", a explicat Cepoi.

"O alta solutie pe care o avem e sa deschidem unitatea de la Letcani. Sper ca maine sa putem sa o deschidem. Mai sunt niste aspecte juridice, din punct de vedere medical suntem pregatiti pentru a deschide primele 12 paturi. Pentru celelalte, asteptam sprijin de la nivel national, prin detasare din alte judete", a mai spus directorul DSP Iasi.