MENIU

COVID-19: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a cumpărat un echipament de testare rapidă

cluj coronavirus

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca va contribui la efortul general de a restrânge amploarea epidemiei COVID-19, prin instalarea unui echipament de tip Real Time PCR, în valoare de aproape 150.000 lei, achiziționat din venituri proprii.

Cu ajutorul acestei linii de PCR, vom putea diagnostica rapid pacienții suspecți de COVID-19, pentru a veni în sprijinul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, scurtând astfel timpul de așteptare al rezultatului. În acest fel, medicii vor putea decide prompt maniera în care vor aborda terapeutic fiecare caz în parte.

Aparatul PCR va fi instalat în cadrul Departamentului de Genetică al Institutului Imogen, acolo unde există deja circuite configurate pentru extracție şi amplificare de tip Real-Time PCR pentru ARN viral, iar personalul de specialitate este instruit și are toate competențele necesare efectuării acestui tip de teste. În sprijinul personalului nostru vor veni medici rezidenți cu specialitatea genetică medicală, astfel încât aparatul să funcționeze la capacitate maximă, timp de 12 ore/ zi.

Odată cu echipamentul, se vor livra kituri (reactivi) pentru 3000 de teste, în valoare de aproape 280.000 lei. În funcție de evoluția situației și a contextului epidemiologic, există posibilitatea de suplimentare cu încă 7000 de teste.

Citește continuarea pe realitateadecluj.net.

Mai multe articole despre:
coronavirus cluj