MENIU

COVID-19: Modelul suedez nu rezistă în fața virusului

suedia bilant covid19

Suedia, una dintre puținele țări de pe bătrânul continent care nu se află in carantină, a înregistrat un număr record de decese cauzate de SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. Este vorba de nu mai puțin de 170 de persoane care au fost răpuse de virus. Bilanțul nordicilor ajunge astfel la 1.203 morți de la declanșarea pandemiei și la aproape 12.000 de infectări.

Suedia stă mult mai rău decât toate celelalte țări nordice la un loc în ceea ce privește decesele din cauza noului coronavirus.. Astfel, Norvegia a raportat 6.798 de cazuri și 150 de decese, Finlanda 3.237 infectări și 72 de morți, Danemarca 6.681 îmbolnăviri și 309 cazuri fatale, în timp ce Islanda stă cel mai bine cu doar 1.727 de contaminări cu virusul și numai 8 decese. În ciuda acestui fapt, Suedia evită în continuare să ia măsuri de izolare socială, barurile, școlile și magazinele rămânând deschise.

 

Mai multe articole despre:
Suedia coronavirus bilant