MENIU

Costin Georgescu: Singura noastră armă, a populației, este vaccinul. Ce spune fostul șef al SRI despre ancheta dispusă de președintele SUA

Costin Georgescu, fost șef SRI

Costin Georgescu, fost director al Serviciului Român de Informații (SRI) în perioada 1997-2000 a făcut câteva precizări, în această seară, legate de ancheta solicitată de președintele SUA, Joe Bidan, privind investigarea originilor pandemiei de coronavirus. Prezent la emisiunea "Deschide lumea", moderată de jurnalista Arina Delcea, Georgescu a spus că "dacă președintele SUA s-a implicat în asta înseamnă că are informații care l-au făcut să ia poziție". 

"Dacă președintele SUA s-a implicat în asta înseamnă că are informațîi care l-au făcut să ia poziție. Singură noastră "armă", a populației, împotriva unor astfel de pandemii este vaccinul. În felul acesta ne pregătim pentru alte posibile atacuri. Chiar dacă nu este un atac făcut de oameni, ci al microbilor – pentru că microbii sunt dușmanii pe care nu îi vedem, dar ii simțim. Astfel de atacuri pot fi cu forțe umane în spate sau fără forțe umane în spate", a afirmat fostul șef al SRI. 

Citește și Anchetă la nivel mondial legată de originea pandemiei de Covid-19. Serviciile secrete americane au ordin să INVESTIGHEZE pandemia. Cum răspunde China