MENIU

Coronavirus. „Ciuma” de Camus, adusă de COVID-19 în top cele mai citite cărți în Franța și Italia

„Ciuma”, capodopera lui Albert Camus, a revenit în interesul cititorilor la peste 70 de ani de la publicarea cărții, pe fondul creșterii cazurilor de infectare cu coronavirus în Europa și în întreaga lume. 

 

Capodopera lui Albert Camus a revenit în interesul cititorilor la început de an din cauza temerilor legate de noul coronavirus, scrie bfmtv

Vânzările au crescut puternic. Aproape 1.700 de exemplare din ”Ciuma” de Albert Camus au fost vândute doar în a doua jumătate a lunii ianuarie, potrivit unei platforme de statistică din Franța - „Edistats”.

Romanul „Ciuma” („La Peste”), publicat în 1947, prezintă cazul unei epidemii de ciumă din orașul algerian Oran, parte a teritoriului francez din nordul Africii. Camus descrie viața în orașul lovit de ciumă la începutul anilor 1940, reacţia târzie a autorităţilor, atitudinea populaţiei, până la toate sentimentele cu care se confruntă oamenii și personajul principal, doctorul Rieux, care e prezent mereu printre bolnavi și întreține speranța. Cartea a fost al doilea succes literar al lui Abert Camus, după prima sa carte de ficțiune, „Străinul”. 

Potrivit Edistats, vânzările sunt în creștere puternică în raport cu anul 2019. 

Și tot din cauza noului coronavirus, Salonul de Carte de la Paris a fost anulat.

Marți, noul coronavirus a făcut a patra victimă în Franța, un bărbat în vârstă de 92 de ani din departamentul Morbihan, în regiunea vestică Bretania.

Ministrul francez al Sănătăţii a declarat că, la acest moment (marți seară, 3 martie - n.red.) , sunt 204 cazuri confirmate de coronavirus în Hexagon. Potrivit ministrului Olivier Veran, preşedintele Emmanuel Macron a semnat un decret pentru punerea în uz a tuturor stocurilor şi de producţie a măştilor de protecţie, relatează EuropaFm.

Și în Italia au crescut vânzările pentru opera scrisă de Albert Camus: s-au triplat în această perioadă. Cartea a urcat de pe locul 71 pe 3 în topul vânzărilor librăriei online ibs.it, scrie hotnews.ro.

Italia, devenită focarul de COVID-19 al Europei, numără peste 2.500 de îmbolnăviri. Cele mai afectate sunt regiunile Lombardia și Veneto.

În următoarea perioadă, este posibil să se ia decizia instituirii unei noi zone roșii de carantină în nord, potrivit Reuters.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 27 de noi decese în Peninsulă. Bilanțul total a urcat, în 12 zile, la 79 de cazuri mortale. 

Un interes similar în Italia, unde vânzările cărții s-au triplat, arată actualitte.com. 

Epidemia de coronavirus a readus în atenție și filmul lui Steven Soderbergh „Contagion” (2011), istoria unei epidemii mondiale devastatoare, mortale, care a urcat pe locul 9 în clasamentul iTunes la nouă ani după lansarea sa.

Jocul Plague Inc (Plague - in engleza, ciuma, n.red.), lansat în februarie 2014, este din nou, în preferințele jucătorilor. În Plague Inc., un jucător trebuie să creeze și să infecteze întreaga lume cu un virus. În prima llună a anului 2020, numărul de jucători a crescut cu peste 256% în ianuarie, potrivit Steamcharts, și ocupa locul 1 în clasamentul jocurilor cu plată pe App Store, scrie hotnews.ro.