Copilă de 14 ani, obligată să întrețină raporturi sexuale cu un bărbat de 33 de ani. Părinții ar fi fost de acord
Clipe de coșmar, pentru o fată de nu ai 14 ani, din București, obligată să întrețină raporturi sexuale cu un bărbat de 33 de ani. Conform anchetatorilor, părinții și-ar fi dat acordul pentru așa ceva.
Poliția Capitalei a anunțat că adin genții Secţia 24 au pus în aplicare, joi, două mandate de percheziţie domiciliară şi trei mandate de aducere, în municipiile Bucureşti şi Roşiori de Vede, într-un dosar penal de viol asupra unui minor şi complicitate la săvârşirea unui viol asupra unui minor.
Ancheta în acest caz a început în luna aprilie, când poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada 2019-2024, o fată care are în prezent vârsta de 14 ani a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu un bărbat, în vârstă de 33 de ani, la o adresă din Sectorul 5.
De asemenea, se suspectează că părinţii copilei au permis ca acest lucru să se întâmple, fiind de acord ca bărbatul să locuiască cu ei.
„Din cercetările şi investigaţiile efectuate s-a stabilit faptul că, în aceeaşi perioadă, părinţii victimei au înlesnit comiterea înfracţiunii de viol asupra minorei, prin faptul că au acceptat ca bănuitul să locuiască împreună cu ei şi cu minora, cunoscând şi având reprezentarea faptului că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, va întreţine prin constrângere, în mod repetat, raporturi sexuale cu persoana vătămată”, arată sursa citată.
În urma percheziţiilor de joi, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, persoanele fiind găsite şi duse la sediul subunităţii, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol asupra unui minor şi complicitate la săvârşirea unui viol asupra unui minor.