Copii legaţi cu sfoara în centrul de plasament. Demiteri pe bandă rulantă
Demiteri pe bandă rulantă în cazul copiilor legaţi cu funia la centrul pentru minori cu dizabilităţi din Sectorul 6. Toţi angajaţii de pe tura respectivă au fost concediaţi. Între timp, Parchetul a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, lipsire de libertate şi abuz în serviciu.
Miercuri dimineaţă a fost finalizată cercetarea disciplinară care a avut ca obiect analizarea faptelor care au condus la incidentul din data de 13.07.2015, vizând un beneficiar al Complexului de Servicii Sociale "Istru" - Case de tip familial, aflat în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, în urma cercetării disciplinare s-a dispus înlăturarea şefului de centru de la conducere, urmând a fi trimis în cercetarea organelor de ordine pentru suspiciune de abuz.
Totodată, s-a dispus desfacerea contractelor de muncă a trei îngrijitoare şi a asistentului medical, persoane angajate în cadrul Complexului de Servicii Sociale Istru.
"Rezultatele au fost înaintate Poliţiei Sectorului 6, în scopul clarificării împrejurărilor în care faptele au avut loc şi al completării procedurilor de cercetare care se impun în cazul suspiciunii unei situaţii de abuz. S-a înaintat către Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului toată documentaţia, măsurile şi demersurile efectuate de către DGASPC Sector 6 (deciziile de suspendare din funcţie, deciziile de desfacere a contractelor de muncă, referatele cu propunerile directorului executiv)", mai precizează sursa citată.
Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, a cerut DGASPC emiterea unei dispoziţii prin care s-au constituit deja comisii de monitorizare şi verificare a tuturor centrelor din cadrul Direcţiei. Activitatea comisiilor presupune vizite inopinate săptămânale în centre şi raportări imediate asupra situaţiilor constatate, împreună cu intensificarea monitorizării permanente a activităţii desfăşurate în centrele din subordine, se mai arată în comunicat.
Mai mult, edilul a dispus implementarea imediată a unui program de supervizare a personalului, împreună cu ONG–uri cu vastă experienţă în domeniu, pentru a se putea evita pe viitor o astfel de situaţie.
Copii maltrataţi într-un centru de plasament: legaţi cu funia de gard, în soare. Dosar penal, deschis - VIDEO
Realitatea TV a intrat în posesia unor imagini tulburatoare, care demonstrează felul în care sunt batjocoriţi copiii cu dizabilităţi de către angajaţii Centrului. Aceştia sunt scoşi în curte, sunt legaţi cu funii şi lăsaţi în soare întreaga zi chiar de către cei care ar fi trebuit să-i îngrijească.
Centrul de plasament a fost inaugurat în 2014 şi se află în aceeaşi curte cu Direcţia pentru Protecţia Copilului a sectorului 6.