MENIU

Concert caritabil pentru copiii de la Clubul de Educaƫie Alternativă din Ferentari

Together este un concert dedicat celor care cred în puterea culturii, educației și a artei de a șterge bariere și de a da încredere oamenilor. Sărbătorind diversitatea, Mehdi Aminian și Mohamad Zatari vor susține un concert caritabil, prilej cu care își doresc să adune fonduri și speranțe pentru copiii care participă la activitățile de la Clubul de Educaƫie Alternativã din Ferentari.

Cei doi artiști vor fi însoțiți în călătoria lor muzicală interculturală de trei tineri talentați care au început să-și urmeze visurile în cadrul Clubului: Toto Horvat, Alin Coman and Nicoleta Ghiță (PlayHood).

Concertul face parte din campania de strângere de fonduri pentru masa copiilor, organizată de Policy Center for Roma and Minorities în cadrul Swimathon București 2017.

Generozitatea lui Mehdi și a lui Mohamad de a susține acest concert poate fi răsplătită, la rândul ei, cu o donație pentru copii.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 iulie 2017, ora 19:30, la Hermitage. urban spiritual hub, în limita a 200 de locuri disponibile.