MENIU

Comparațiile nefericite ale lui Emil Boc și ale lui Robert Sighiartău: Ei confundă situația lui Cîțu cu cea în care s-au aflat Merkel şi Thatcher

Emil Boc

Primarul Clujului, Emil Boc, un susținător declarat al premierului Florin Cîțu în competiția cu Ludovic Orban pentru conducerea PNL, a făcut o comparație între situația premierului și cea a cancelarului Germaniei, Angela Merkel şi a fostului premier britanic Margaret Thatcher, care au deţinut în acelaşi timp funcţii administrative şi politice la cel mai înalt nivel: „Vă imaginaţi în Germania un cancelar să nu fie şi preşedinte de partid şi să aibă performanţă? Nu există!".

„Eu mă uit la Germania. Cancelarul actual, Angela Merkel, care îşi va încheia curând mandatul, a fost aleasă preşedinte de partid şi premier din 2005. Vă imaginaţi în Germania un cancelar să nu fie şi preşedinte de partid şi să aib[ performanţă? Nu există!”, a spus Emil Boc.

„Robert Sighiartău vorbea de Margaret Thatcher în Marea Britanie. V-aţi fi închipuit ca Margaret Thatcher să nu fie şi preşedinta Partidului Conservator ca să poţi duce un program de reformă? Şi sistemul nostru constituţional aşa este alcătuit: trebuie preşedintele partidului şi premierul să aibă... mai ales în guverne de coaliţie cum a avut şi Merkel.

Ar fi rezistat Merkel 15 ani în viaţa publică să conducă coaliţii dacă nu ar fi fost şi preşedinta Uniunii Creştin Democrate? Nu ar fi rezistat. Deci trebuie să ne gândim şi din această, perspectivă", a spus Boc în discursul ţinut sâmbătă la conferinţa de alegeri din PNL Sălaj.

Astfel de comparații nefericite precum cele ale lui Emil Boc au fost și declarațiile lui Robert Sighiartău.

În realitate, ambele au fost întâi președinte de partid și apoi prim-ministru. Iar Thatcher a plecat din funcție în momentul în care propriul partid i-a retras sprijinul.

Mai multe articole despre:
declaratii robert sighiartau emil boc alegeri pnl