Comoara de sub noi: Aur în valoare de 2 milioane de dolari, găsit în sistemul de canalizare
Aurul a fost găsit într-un loc cu totul neaşteptat: în canalizarea şi instalaţiile de epurare a apei uzate.
Oamenii de ştiinţă elveţieni au făcut o descoperire incredibilă: 43 de kilograme de aur sunt purtate în fiecare an prin sistemele de canalizare din Elveția, potrivit mediafax.ro.
Potrivit unui studiu al Institutului de ştiinţă acvatică, Eawag, valoarea aurului pierdut se ridică la 2 milioane de dolari.
Firele de aur din sistemul de canalizare ar proveni de la faimoasa industrie de ceasuri din această țară, dar şi de la rafinăriile de aur.
Studiul a fost comandat de Oficiul federal pentru mediu și a implicat 64 de instalaţii de epurare a apei uzate din toată Elveția.
Într-o regiune a Elveţiei, renumită pentru numeroasele rafinării de aur, concentraţia de aur descoperită este atât de mare, încat metalul are potenţial de a fi colectat, spun cercetătorii.
Au fost descoperite și alte elemente neaşteptate în apă, cum ar fi cantităţi mari de argint şi chiar minerale rare folosite la fabricarea dispozitivelor electronice.
Nu doar aur, dar și argint pierde Elveția anual prin canalizare în fiecare an: în jur de 3000 de kilograme de argint, în valoare de 1,8 milioane de dolari.