Cod galben de caniculă în jumătate din țară. Temperaturile ajung până la 40 de grade Celsius - HARTA
Este cod galben de caniculă în jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge și până la 40 de grade celsius astăzi, în sudul țării.
Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39...40 de grade în vest și sud-vest. Minimele nu vor coborî sub 18...21 de grade, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.