Clipe de groază la Spitalul Județean din Vaslui: un pacient care se automutilase a distrus mobilierul și aparatura medicală
Un pacient transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a făcut scandal, fiind violent cu cadrele medicale şi a distrus aparatură medicală, mobilier şi medicamente din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe.
Potrivit managerului SJU Vaslui, Ana Rinder, bărbatul, care era foarte agitat şi fusese adus la spital după un episod de automutilare la domiciliu, a distrus două electrocardiografe, monitorul unui calculator, o imprimantă multifuncţională şi mai multe fiole de medicamente.
"Ne-am mai confruntat cu astfel de situaţii, când pacienţii au avut comportamente violente, dar acest incident a fost cel mai grav de până acum. Vom lua măsuri suplimentare, în vederea protejării cadrelor medicale şi a pacienţilor. Au fost provocate distrugeri semnificative în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului. Echipa medicală a intervenit prompt pentru calmarea pacientului, fiind solicitate forţele de ordine. Bărbatul a fost apoi transferat Secţia de Psihiatrie", a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.