Cîțu, noi declarații despre pâine: „Nu suntem în comunism, pâinea are mai multe prețuri”
Florin Cîțu - premierul României a făcut noi precizări legate de prețul pâinii. Acesta spune abia acum că pâinea are mai multe prețuri, după răspunsul său considerat arogant de foarte multă lume, în care a spus că nu consumă pâine.
„Într-o economie de piaţă, şi asta e partea cea mai frumoasă într-o economie de piaţă, oferta este abundentă.
Nu suntem ca în comunism, cu un singur preţ la pâine. De aceea pâinea are mai multe preţuri, ca orice alte produse. Eu am fost foarte onest şi v-am spus despre mine", a declarat, Florin Cîțu, marți.
Reamintim că, inițial, când a fost întrebat de jurnaliști cât costă o pâine, premierul a spus că nu mănâncă pâine.