Circulaţie oprită pe DN57. Se dinamitează o stâncă
Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pentru a se permite dinamitarea unei stânci de pe partea carosabilă, circulația rutieră pe DN57 Orșova – Moldova Nouă va fi astăzi, în intervalul orar 11 – 13, oprită pe ambele sensuri la km 65+600 de metri, în zona localității Cozla (jud. Caraș-Severin).
Altfel, circulația rutieră pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi se desfășoară la această oră în condiții de ceață. Fenomenul este semnalat în județul Maramureș, pe DN15 Reghin – Toplița (vizibilitate sub 100 de metri), pe autostrada A1 București – Pitești, pe tronsoanele kilometrice 11 – 86 și 115 – 120 (vizibilitate peste 100 de metri) și pe autostrada A3 București – Ploiești (vizibilitate sub 100 de metri).
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule prudent și să reducă viteza de deplasare.