Cine sunt chinezii și turcii cu care Guvernul vrea să facă "autostrada imposibilă" Ploiești-Brașov
Guvernul PSD-ALDE, care a refuzat cu obstinație folosirea banilor UE pentru autostrăzi, a dat semnalul începerii proiectelor de tip PPP (parteneriat public-privat) cu investitori din Asia. După o procedură lipsită de transparența necesară în cazul unor licitații publice, mai ales pe fonduri europene, Guvernul a anunțat că a ajuns la un acord cu un consorțiu format din chinezii de la CCCC International și turcii de la Makyol.
În ultima săptămână de dinainte de alegerile din 26 mai, Guvernul PSD a dat startul "marilor anunțuri" privind contractele de infrastructură din România.
A ieșit de la cutie inclusiv "omul lui Vâlcov" de la Comisia de prognoză, Ion Ghizdeanu cel responsabil cu selectarea partenerilor de tip PPP ai autorităților de la București.
În România reală, în tot anul 2019, a fost construit doar un metru simbolic din Autostrada Moldovei, proiectul inediat al omului de afaceri Ștefan Mandachi.
Marți, la Palatul Victoria, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu șeful Comisiei naționale de strategie și prognoză, Ion Ghizdeanu au ținut o conferință de presă comună cu chinezii de la CCCC International, compania aleasă ca "partener privat" pentru autostrada Ploiești-Brașov și conducerea companiei din Turcia, partenerul chinezilor.
"Astăzi am ajuns la finalul procedurii de selectare a partenerului privat pentru cea mai importantă autostradă din România, Ploiești-Cristian, proiect așteptat de mulți ani de români. Ieri au început lucrările la tronsonul Râșnov - Cristian", a declarat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.
Ministrul a anunțat că Guvernul actual "a schimbat profund" procedurile legate de parteneriatul public-privat pentru a simplifica procesul de atribuire și realizare a lucrărilor (OUG 39/2018).
Autostrada spre munte se află la a patra încercare, după ce mai mulți premieri, inclusiv Victor Ponta, și-au "rupt gâtul" cu promisiuni neonorate legate de drumul spre Brașov.
După ce Mihai Tudose a încercat să facă autostrada imposibilă peste Valea Prahovei cu Banca Mondială, Viorica Dăncilă a reziliat discuțiile cu BM și Guvernul PSD 3 a anunțat că va face proiectul în parteneriat public-privat.
În octombrie 2018, licitația de tip PPP a fost lansată de Guvernul Dăncilă. Premierul anunța atunci mecanismul: constructorul va aduce banii, iar timp de 20 de ani va percepe taxă de autostradă.
Asociaţiile din domeniu au criticat, însă, decizia Executivului de a începe construcţia după un studiu vechi şi au avertizat că proiectul va fi un dezastru ecologic pentru Valea Prahovei.
Ion Ghizdeanu a menționat marți că sunt 22 de proiecte de infrastructură care vor fi realizate în parteneriat public-privat (PPP), acesta fiind cel mai avansat dintre toate:
"Firma CCCC International e cea mai mare din lume, ceea ce ne dă garanția reușitei. E unul dintre puținele proiecte la care nu am avut ceea ce era o procedură obișnuită de contestații și paracontestatii, îi felicit pe colegii din comisie care s-au ocupat. Felicit această asociere și în cel mai scurt timp va începe faza de proiectare. Dânșii sunt mai demult în România și au studiat tot parcursul. Așteptăm ca partenerii noștri de azi să ne solicite această boinificație pentru realizarea în avans a Autostrăzii București-Brasov", a declarat Ghizdeanu.
Ion Ghizdeanu a declarat că acum are loc faza finală de negociere a clauzelor şi apoi urmează semnarea contractului cu asocierea formată din companiile CCCC International din China şi Makyol din Turcia.
Cu alte cuvinte, conferința triumfală de la Guvern a fost "grăbită" pentru a prinde ultimul tren înainte de alegeri, chiar dacă nu s-a ajuns la un acord pe clauze cu chinezii și turcii. Marea întrebare care se va pune: cât i va costa pe români marele proiect și care va fi taxa de drum pe noua autostradă.
Şeful CNSP consideră că dacă se începe de pe acum proiectarea ar putea fi finalizată anul viitor, iar atunci va începe construcţia.
La conferință a vorbit și președintele executiv al CCCC, care a menționat experiența companiei în proiecte de autostrăzi, căi ferate, porturi și aeroporturi.
Compania CCCC - China Communications Construction Company, companie de infrastructură listată pe bursele din Shanghai și Hong Kong, figurează pe locul 91 în top 500 Fortune's Global 500 List. Este un investitor de tip equity pe proiectele de inginerie, design și infrastructură - vezi aici site-ul companiei din China.
Potrivit datelor de pe site, compania a fost formată în 2005 din fuziunea companiilor China Road and Bridge Corporation (CRBC) și China Harbour Engineering Co. (CHEC). O prezentare a turcilor de la Makyol, aleși de Guvernul român, aici
Teremen de construcție la autostrada Comarnic - Brașov: 4 ani. Apoi în următorii 20 de ani o plătim
"Sunt foarte multe date concrete şi cred că nu are rost să le precizăm pe toate. Ele sunt în studiul de fundamentare, sunt în contractul de parteneriat public-privat, sunt pe site. Câteva sunt importante: 1,4 miliarde euro este valoarea investiţiei din care partenerul public până la 25% şi până la 75% sau puţin mai mult asocierea căreia i s-a atribuit şi care a fost astăzi prezentă. Durata întregului proiect este de 24 de ani din care, în principiu, este un an proiectare, trei ani execuţie şi 20 de ani operarea, astfel încât să poată fi returnată valoarea pe care a investit-o partenerul privat. Proiectul este conceput în baza traficului şi studiului de trafic efectuate acum câţiva ani şi are de asemenea în el o profitabilitate de aproape 10%, ceea ce a asigurat interesul investitorilor străini. Au fost mai mulţi am rămas la această asociere cu firma chineză, cea mai importantă din lume", a explicat șeful Comisiei de prognoză.
Compania de Drumuri promitea 180 de kilometri NOI de șosea de mare viteză anul acesta, dar șanse reale de inaugurare sunt doar pentru 43 de kilometri.
Au trecut aproape șase luni de la începutul anului, iar România n-a inaugurat niciun kilometru de autostradă! Asta, în ciuda turneului organizat de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pe șantierele din toată țara.
Contractul pentru finanțarea sectorului Predeal-Cristian de 6,3 km din autostrada București-Brașov a fost semnat luni, în prezența premierului Viorica Dăncilă, și a unor membri ai Guvernului, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR, Narcis Neaga. Valoarea totală a contractului este de 202.235.177,59 lei.
Suma este defalcată, după cum urmează:
o Organismul Intermediar pentru Transport acorda o finanțare nerambursabila de 132.589.403,37 lei (Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR)
o Valoarea totală eligibilă - 155.987.533,37 lei
o Valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului - 23.398.130,00 lei
o Valoarea ne-eligibilă inclusiv TVA - 46.247.644,22 lei
Cei 6 kilometri de autostradă au fost atribuiți unui constructor român, iar valoarea contractului este de 118 milioane de lei. În prezența Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și al premierului Viorica Dăncilă, au demarat lucrările pentru execuția sectorului de autostradă Râșnov – Cristian și a drumului de legatură cu profil de autostradă care asigură descărcarea traficului rutier spre municipiul Brașov.
Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă și 3,7 km la profil de drum naţional cu 4 benzi, separate pe zona mediană. Antreprenorul acestui sector este Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL., iar valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei fără TVA. Durata contractuală de execuţie este de 18 luni și prevede o garanția de bună execuție a lucrărilor de 48 de luni. Sectorul Râșnov – Cristian face parte din lotul 2 (tronsonul Comarnic – Brasov), parte integrantă a autostrăzii București – Brașov în lungime totală de 168 km.