MENIU

Cinci semne subtile care indică o boală de inimă

<p>Semne mai puţin cunoscute ale unui atac de cord. C&acirc;nd este cazul să mergi la medic</p>

Uneori, organismul oferă indicii subtile că ceva este în neregulă cu tine. De aceea, fii atentă la aceste semne și mergi la medic. În spatele lor se poate ascunde o boală de inimă.

Ești foarte obosită

„Foarte multe femei presupun că nu e nimic în faptul că se simt foarte obosite și își spun că se vor simți mai bine, dar în realitate ar putea fi un semn că inima nu mai funcționează așa cum trebuie“, a explicat Suzanne Steinbaum, director al Institutul Vascular de la Lenox Hill Hospital din New York City, SUA, citat de clickpentrufemei. De ce te simți așa? Totul se reduce la lipsa de oxigen. Inima se luptă și încearcă să transporte oxigen în tot corpul. O mulțime de oameni se simt obosiți dintr-o serie de motive. Dacă acesta este singurul tău simptom, consultă medicul.

Ți se umflă picioarele

Sarcina sau statul foarte mult în aceeași poziție când călătorești favorizează umflarea picioarelor. Acesta poate fi, de asemenea, un semn al insuficienței cardiace, o afecțiune cronică în care inima nu mai pompează așa cum trebuie sângele. Unele medicamente pentru tensiune arterială și diabet zaharat ar putea provoca umflarea picioarelor.

Te simți amețită

Acest simptom poate fi cauzat de deshidratare sau pentru că te-ai ridicat prea repede, dar dacă acesta apare în mod regulat, discută cu medicul pentru a vedea dacă efectele secundare ale medicamentelor, problemele urechii interne, anemia, sau, mai rar, problemele cardiace sunt de vină. Această stare ar putea fi cauzată de blocajele din artere care diminuează tensiunea arterială.

Simți că nu poți să respiri

De vină ar putea fi astmul, anemia, o infecție, sau rareori, o problemă cu supapele inimii sau cu capacitatea sa de a pompa sânge. „Acumularea de lichid care afectează partea stângă a inimii poate produce respirație șuieratoare, care simulează astmul bronșic“, spune medicul Michael Miller, profesor de medicină cardiovasculară la Școala de Medicină de la Universitatea din Maryland.

Ai migrene

Uneori, o durere de cap este doar o durere de cap. Dar în unele cazuri, migrenele regulate sugerează că ceva este în neregulă cu tine. Migrenele apar la 12% din populația din întreaga lume, dar la aproximativ 40% din pacienții cu boli cardiovasculare. Apariția migrenelor a fost legată de unele anomalii cardiace, așa că este posibil ca aceste dureri de cap să aibă legătură cu disfuncțiile inimii.

Mai multe articole despre:
inimă boli boală infarct semne probleme cardiace