Chirurgul care și-a încheiat socotelile cu statul: "Calitatea actului medical nu se negociază"

Deși are o bogată experiență în chirurgia anevrismului de aortă abdominală, chirurgia carotidei, chirurgia de acces vascular și chirurgia varicelor, Rafael Halpern spune că, momentan, nu are de gând să se reîntoarcă în sistemul de stat.

Spune hotărât că, indiferent de sistemul medical în care este tratat un bolnav, sistem de stat sau privat, „nu trebuie să se facă rabat la calitatea actului medical”, diferenţa trebuie să fie reprezentată doar de condiţii hoteliere si de prioritatea in acesarea serviciilor.

„Pacientul, în primul rând, trebuie să iasă sănătos din acel sistem”, a explicat chirurgul pentru Realitatea.net. 

Rafael Halpern s-a format profesional la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” (Fundeni) și s-a specializat la Chaim Sheba Medical Center (Tel Aviv, Israel) și Frimley Park Hospital (Frimley, Marea Britanie). Spune că orice medic din România ar trebui să aibă o perioadă de formare sau perfecţionare în centre medicale cu tradiţie din vestul Europei sau America, pentru că această experiența este foarte folositoare.

„Această experienţă te învaţă ce înseamnă să lucrezi într-un sistem medical organizat, bazat pe performanţă şi rigurozitate, cunoştintele acumulate putând fi foarte folositoare pentru a aduce un suflu nou în sistemul medical românesc", spune Halpern.

Pentru că în România, chirurgia vasculară este puțin cunoscută, atât de pacienți cât și de unii dintre medici, numărul de amputaţii de membre la pacienţii cu arteriopatii este mult mai mare decât ar fi normal. Medicul explică că un număr mare de accidente vasculare cerebrale ar putea fi evitate dacă pacienţii cu boli carotidine ar fi descoperiţi şi operaţi la timp.

„Prevenția pare încă o necunoscută pentru mulţi români”, spune chirurgul. „De multe ori, afecţiunile vasculare evoluează asimptomatic până la producerea unui eveniment major sau fatal, detectarea şi tratarea la timp a bolilor vasculare putând duce la rezultate spectaculoase". 

„Un pacient care nu are nici un simptom se prezintă la medic dacă are o educaţie medicală satisfăcătoare şi daca are încredere în sistemul medical", este părerea chirurgului. 

Acesta mai spune că, din păcate, în ultimul timp, încrederea populaţiei în sistemul medical nu este foarte mare şi cu siguranţă o mare parte din vină o au medicii. "Pentru ca nu comunicăm eficient şi nu am arătat, poate, schimbări în metalitate şi în modul de lucru". 

„Restabilirea încrederii în sistemul medical este un lucru foarte important”, a declarat Rafael Halpern pentru Realitatea.net.

Cum ați ales medicina ?

RAFAEL HALPERN: Decizia de a alege medicina, este posibil să fi fost influenţată de mama mea, care a fost asistentă medicală. Eu am fost foarte pasionat de fizică și poate că lucrurile acestea s-au îmbinat. Vedeam corpul uman ca pe un mecanism care funcționează perfect și care atunci când se strică trebuie reparat. Asta era viziunea mea de elev de liceu. Ulterior, am înţeles că pentru a putea fi medic, trebuie să vezi în corpul uman mai mult decât un simplu mecanism ce trebuie reparat. Dupâ parerea mea, fără a empatiza şi a incerca să înţelegi ce e în mintea pacientului tau, nu poţi fi un medic bun.

Mai departe, chirurgia cardiovasculară am ales-o în urma unui anunț. Cand eram student în anul trei, am văzut un anunț: „înființăm Centrul de Chirurgie Cardiovasculară”. Și am fost foarte interesat, pentru ca, ulterior, să fiu interesat, fascinat de tot ce înseamnă chirurgie cardiovasculară.

Există ceva care v-a marcat în primii ani de specializare?

RAFAEL HALPERN: Primul contact cu sala de operaţie în care se desfăşura o operaţie cardiacă a fost ceva care m-a impresionat profund. Deşi mai fusesem în alte săli de operaţie, acolo m-am simţit ca şi cum aş fi pătruns într-o navă spaţială. Acel moment mi-a marcat întreagă viaţă, pentru că atunci am ales să fac această specializare.

De ce spuneţi asta? De ce era atât de deosebit?

RAFAEL HALPERN: Era cu totul altă atmosfera decât în celelalte săli de operaţii în care mai intrasem. Erau multe aparate, era aparatul de circulaţie extracorporală care menţinea practic bolnavul în viaţă în timpul reparaţiei inimii, erau monitoare pe care nu le ştiam, era o rigurozitate şi o disciplină pe care nu le mai văzusem. Acea zi m-a fascinat.

Şi totuşi aţi plecat în străinătate?

RAFAEL HALPERN: Înainte de a pleca în străinătate, am făcut rezidenţiatul la Institutul de Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu”. Aici am învăţat să ţin bisturiul în mână şi am făcut primele operaţii. Am terminat apoi rezidenţiatul, am obţinut un post temporar la Spitalul Universitar. Am rămas un singur an în ţară şi apoi, am plecat în Israel unde am făcut chirurgie cardiacă.

Apoi aţi plecat în Marea Britanie?

RAFAEL HALPERN: Nu, m-am întors în România la Spitalul Universitar, după care am dat concurs pentru un post definitiv în Insitutul CC Iliescu, iar în 2012, am hotărât să plec definitiv în medicină privată.

Aţi plecat de tot de la stat? Era vorba de condiţiile financiare? De ce?

RAFAEL HALPERN: Mai mult din motive personale. Am simţit că trebuie să fac o schimbare în viaţa mea, să am o viaţă mai ordonată, în care să am timp şi pentru proiecte personale şi în acelaşi timp să încerc să practic chirurgia vasculară într-un sistem diferit de sistemul medical de stat.

Deci, nu a fost numai motivul financiar? Care este atunci diferenţa dintre sistemul de stat şi cel privat?

Voi vorbi doar despre chirurgia vasculară din sistemul de stat şi sistemul privat, pentru că nu ştiu ce se întâmplă în alte discipline medicale.

Deşi incidenţa şi prevalenţa bolilor vasculare este mare şi creşte odată cu creşterea speranţei de viaţă a populaţiei, totuşi numărul de centre de chirurgie vasculară în care se abordează toată patologia vasculară, sunt foarte puţine şi le poţi numără pe degete.

În ţară sunt câteva compartimente de chirurgie vasculară, în care există câte un chirurg cu specializare în chirurgie vasculară, dar care cu siguranţă nu poate aborda decât sporadic patologia vasculară pentru că nu are aparatură şi nu are o echipă antrenată în rezolvarea acestei patologii.

Astfel, centrele care pot rezolva toată patologia vasculară, sunt de multe ori sufocate cu urgenţe mai mari sau mai mici care s-ar putea rezolva mai uşor dacă ar exista o reţea de chirurgie vasculară mai amplă.

Pe de altă parte, chirurgia vasculară din sistemul privat este o chirurgie electivă. Aici vin, de regulă, pacienţi care au posibilităţi financiare şi fie nu doresc să aştepte programările din sistemul de stat, fie doresc condiţii hoteliere şi servicii de calitate. Şi în sistemul privat există foarte puţine centre care abordează patologia vasculară complexă, majoritatea centrelor private realizând tratamentul varicelor.

Aşadar, centrele de chirurgie vasculară din sistemul de stat sunt de multe ori sufocate de urgenţe, centrele private de chirurgie vasculară duc lipsa de pacienţi, deoarece sunt puţini pacienţi care au posibilităţi financiare care să le permită să efectueze o operaţie într-un centru privat.

Medic: "Banii decontaţi de Casa de Asigurări nu sunt suficienţi"

Credeţi că virăm încet către privatizarea sistemului de sănătate? Ar fi benefică?

RAFAEL HALPERN: Depinde de sistemul de asigurări. Dacă ar exista un sistem de asigurări funcţional, care ar deconta la adevărată valoare actul medical, după părerea mea nu ar fi nicio problemă dacă pacientul s-ar opera într-un spital de stat sau unul privat.

Cu alte cuvinte dacă un bypass femuro-popliteu ar fi decontat la o valoare reală, pacientul având dreptul să opteze pentru orice spital, fie că e privat, fie că e de stat, iar banii de la casa de asigurări ar urma pacientul, atunci nu ar există nicio problemă, pacientul plătind eventual diferenţa de comfort. Însă de regulă banii decontaţi de casa de asigurări nu sunt suficienţi, şi atunci spitalele private nu îşi acoperă cheltuielile, nepunând la socoteală faptul că, de multe ori, spitalele private nu sunt agreate de casă de asigurări. Astel, un pacient care nu are posibilităţi financiare este nevoit să aştepte să fie tratat în clinicile de stat, care după cum spuneam mai sus, uneori pot fi sufocate de urgenţe. În tot acest timp starea lui se poate agrava şi poate deveni el însuşi o urgenţă.

Cum s-ar rezolva acest cerc vicios?

RAFAEL HALPERN: În primul rând, decontarea reală a actului medical. Înfiinţarea mai multor centre de chirurgie vasculară care să degreveze activitatea de urgenţă din centrele mari de chirurgie vasculară.Un program de screening şi prevenţie pentru bolile vasculare pentru scăderea numărului de urgenţe. Diferenţele între un spital de stat şi unul de stat ar trebui să fie legate doar de confortul pacientului.

Condiţiile hoteliere, mai precis?

RAFAEL HALPERN: Exact. Operaţia din punct de vedere al standardelor medicale ar trebui să fie făcută la fel în orice spital, de stat sau privat. Pentru că nu se poate face rabat la calitatea actului medical.

Cei care decontează aceste operaţii ar trebui să aibă în vedere nişte ghiduri şi protocoale foarte clare care să asigure calitatea actului medical.

De exemplu, un pacient care are o boală arterială periferică, trebuie investigat şi tratat după aceleaşi standarde în spitalul de stat sau în cel privat, pentru a i se asigura o calitate corectă a actului medical. Şi atunci, dacă sunt făcute aceleaşi investigaţii şi aceleaşi tratamente în spitalul de stat şi în cel privat, decontarea investigaţiilor şi tratamentelor ar trebui să fie la fel. Pentru că, până la urmă, Ministerul Sănătăţii şi casele de asigurări de sănătate vegheză la corectitudinea şi la calitatea actului medical, indiferent de spital.

Condiţiile, mâncarea, cred că ţin de asigurarea privată. Calitatea actului medical nu este negociabilă. Pacientul trebuie să iasă ameliorat sau vindecat din ambele sisteme.

Aşadar, din 2012 aţi încheiat socotelile cu statul? V-aţi supărat atât de rău?

RAFAEL HALPERN: Nu a fost supărare. Am rămas prieten cu colegii şi maeştrii mei care lucrează în continuare în sistemul de stat. Aşa cum am spus, am simţit că trebuie să fac o schimbare în viaţa mea.

Deci, dumneavoastră aţi ales acest drum?

RAFAEL HALPERN: Eu am plecat singur.

De ce nu aţi rămas în altă ţară?

Din motive personale: mare parte din familia mea este aici.

Cât de importantă este specializarea în străinătate pentru un medic?

RAFAEL HALPERN: Foarte importantă, după părerea mea. Orice medic din România ar trebui să aibă o perioada de formare sau perfecţionare în centre medicale cu tradiţie din vestul Europei sau America, pentru că această experienţă este foarte folositoare. Nu neapărat să înveţe cum se face o operaţie. Ci să vadă modul de organizare, fluxurile medicale pentru că de aici se obţine performanţă unui sistem.

Această experienţă te învaţă ce înseamnă să lucrezi într-un sistem medical organizat, bazat pe performanţă şi rigurozitate, cunoştinţele acumulate putând fi foarte folositoare pentru a aduce un suflu nou în sistemul medical românesc.

Pacienţii preferă să facă amputaţia 

Credeţi că incidenţa bolilor vasculare în România este mai mare acum, din cauza stilului de viaţă?

RAFAEL HALPERN: Nu pot să spun asta pentru că nu avem nişte studii statistice serioase despre prevalenţa bolilor vasculare (arteriopatii, boli carotidiene, anevrisme de aorta) în România din care să putem trage nişte concluzii.

Aceste studii ar fi foarte folositoare pentru stabilirea unor strategii în care să se stabilească numărul şi distribuţia centrelor de chirurgie vasculară, dar şi modul de implementare a unor programe de screening şi prevenţie pentru bolile vasculare.

În Germania, spre exemplu, există cel puţin 200 de departamente de chirurgie vasculară. Patologia vasculară nu este mai puţin răspândită decât patologia chirurgiei generale. Dacă ne uităm în sistemul DRG, vedem o mulţime de amputaţii care se fac în secţiile de chirurgie generală fără că pacienţii să fie văzuţi de un chirurg vascular. Un motiv ar fi că doctorii nu ştiu unde să trimită acei pacienţi, un al doilea motiv ar fi că, aceste centre de chirurgie vasculară fiind foarte departe şi fiind supraaglomerate, pacientul spune: „eu nu am posibilitate să ajung acolo” şi preferă să facă amputaţia.

Ar putea fi salvaţi?

RAFAEL HALPERN: Cu siguranţă ar avea o şansă mult mai mare de a păstra piciorul. Practic, mulţi pacienţi renunţă la lupta.

Câţi pacienţi îi reveneau unui medic în centrele unde aţi lucrat în străinătate?

RAFAEL HALPERN: Nu vă pot spune exact. Ceea ce vă pot spune este însă faptul că fiecare medic din secţie muncea aproximativ egal cu colegii lui. Cu alte cuvinte secţiile erau omogene.

Cred că un criteriu important pentru evaluarea secţiilor din spitalele de stat din România ar trebui să fie omogenitatea acestora. Cu alte cuvinte medicii din secţiile respective ar trebui să aibă performanţe asemănătoare, şi cât mai bune. De ce este important acest lucru? Dacă să presupunem că într-un spital de stat doar un doctor face operaţia X şi doctorul respectiv se îmbolnăveşte sau pleacă din spital, atunci spitalul respectiv nu mai face operaţia X iar pacienţii care au nevoie de acea operaţie nu mai pot fi trataţi.

De aceea eu cred că pacienţii din spitalul de stat ar trebui să se adreseze secţiei, nu unui anumit medic, pentru că dacă se adresează unui anumit medic atunci sistemul devine un sistem semiprivat. Pacientul nu plăteşte asigurări doctorului respectiv, ci sistemului de stat. Practic, pe pacient ar trebui să-l intereseze să se ducă la spitalul respectiv şi să plece sănătos acasă de acolo.

Aţi avut vreodată vreo experienţă neplăcută?

RAFAEL HALPERN: Chirurgia este o disciplină medicală în care pot apare multe lucruri neprevăzute. Pentru depăşi cu bine aceste situaţii medicul trebuie să aibă în spate o experienţă. În ucenicie, medicul nu este primul responsabil. Petrecând foarte multe ore în sala de operaţii, capeţi experienţă şi ştii cum să reacţionezi în situaţii rare, neprevăzute. De aceea ucenicia trebuie să fie făcută într-un centru cu volum mare de pacienţi, tocmai pentru a capătă experienţă.

Au fost cazuri care au avut un final nefericit. Din păcate, mai există „ceva” pe care nu poţi să-l stăpâneşti. Şi atunci ai un gust foarte amar.

Care sunt simptomele care te trimit la un chirurg vascular?

RAFAEL HALPERN: Un motiv pentru care chirurgia vasculară este şi foarte puţin cunoscută este şi pentru faptul că simptomele bolilor vasculare pot fi similare cu simptomele altor boli.

De exemplu, accidentul vascular cerebral este produs de multe ori de ruptură unor plăci de aterom de la nivelul arterelor carotide. Dacă acele plăci de aterom sunt îndepărtate la timp printr-o operaţie făcută de chirurgul vascular, accidentul vascular nu se mai produce. Aşadar, un pacient depistat şi tratat la timp de o problema apărută la o arteră de la gât (arteră care hrăneşte creierul) poate fi salvat de la un accident vascular cerebral, eveniment care poate duce la moarte.

Un alt exemplu: un pacient în vârstă de 65 de ani, care ştie că are o hernie lombară de disc, care îl supără din când în când, observă apariţia unor dureri la nivelul picioarelor atunci când merge. Pacientul nu da importantă acestui simptom crezând că este de la discopatia lombară, însă, aceste dureri pot fi determinate şi de astuparea unor artere de la nivelul picioarelor.

Că să răspund la întrebarea dumneavoastră: un pacient care are 55-60 de ani, fumător, diabetic, hipertensiv, obez, cu istoric familial de boli cardiovasculare trebuie să facă un control la un chirurg vascular, chiar dacă nu are nici un simptom.

Pacienţii care au dureri la nivelul picioarelor după ce parcurg o anumită distanţă trebuie să se prezinte la un chirurg vascular deoarece este foarte probabil să aibă o boală arterială periferică.

Pacienţii care au ciorchini varicoşi pe picioare sau au picioare grele la sfârşitul zilei, este bine să se prezinte la chirurgul vascular deoarece au o probabilitate mare de a avea o boală venaosa cronică.

Anevrismul de aorta şi boală obstructivă carotidiană sunt boli vasculare care de cele mai multe ori nu au simptome. Ele pot fi descoperite întâmplător la o ecografie Doppler. În aceste cazuri, pacientul este foarte greu de convins să se trateze, adică să facă o operaţie, pentru că pe el nu îl supără nimic. Din păcate, însă, aceste boli netratate pot duce la deces, iar când apar simptomele se poate să fie prea târziu.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă spună un pacient că nu mai are încredere în doctori?

RAFAEL HALPERN: Direct nu, dar cu siguranţă unii dintre pacienţi nu respectă ceea ce li se recomandă, tocmai pentru că nu au încredere în doctori. Apropo de mentalitate, am avut un pacient tânăr, de 50 de ani, care avea o arteriopatie foarte urâtă şi căruia i-am făcut o revascularizare complicată. Acum doi ani i-am spus să aibă foarte mare grijă, pentru că este ultima lui şansă de a avea picior. După operaţie pacientul nu a venit la niciun control, nu a mai luat tratament şi acum câteva zile a venit cu bypass-ul închis.

Altă problema este că, atunci când îi faci o operaţie, pacientul crede că l-ai vindecat. Adică că nu mai are nicio problema. Şi atunci nu-şi mai ia tratamentul, nu mai respectă regulile de alimentaţie, stil de viaţă şi din păcate boala merge înainte: mai precis, astupă celelalte artere, cele de deasupra sau dedesubtul bypass-ului şi ajungem într-o situaţie mai rea decât cea de dinaintea operaţiei.

Credeţi că românii nu au cultura prevenţiei? Sau ar trebui ca statul să aibă mai multe programe de prevenţie?

RAFAEL HALPERN: E o discuţie mai amplă. Cea mai importantă problema este încrederea populaţiei în doctori şi în mesajul ştiinţific pe care medicii ar trebui să îl transmită.

Un pacient care nu are nici un simptom se prezintă la medic, dacă are o educaţie medicală satisfăcătoare şi dacă are încredere în sistemul medical.

Responsabili pentru educaţia medicală, dar şi pentru încrederea populaţiei în sistemul medical, suntem în primul rând noi, medicii, prin felul în care comunicăm şi prin modul în care ştim să ne schimbăm mentalitatea, modul de organizare şi modul de lucru în aşa fel încât să ţinem pasul cu schimbările din societate.

Unde greşesc medicii?

RAFAEL HALPERN: Din păcate, în ultimul timp, încrederea populaţiei în sistemul medical nu este foarte mare şi cu siguranţă o mare parte din vină o avem noi, medicii, pentru că nu comunicăm eficient şi nu am arătat, poate, schimbări în metalitate şi în modul de lucru.

Restabilirea încrederii în sistemul medical este un lucru foarte important. 

Au existat situaţii în care să nu puteţi opera din cauza lipsurilor din spitalele româneşti?

RAFAEL HALPERN: Din păcate, da. Acesta a fost un alt motiv pentru care am plecat. În momentul în care am plecat, nu mergea arteriograful de la Fundeni. A venit un pacient la mine care avea nevoie de o operaţie. Dar că să îi fac acea operaţie avea nevoie de o arteriografie. I-am spus că nu merge arteriograful sii l-am trimis la un alt spital. Atunci pacientul mi-a spus: „cum să mă trimiteţi pe mine la un alt spital? ”. Iar eu i-am răspuns: „V-am trimis, pentru că nu pot să fac operaţia fără arteriografie”. Pacientul a plecat de la mine supărat şi a scris pe un forum: „nu va duceţi la doctorul Halpern, pentru că va trimite să faceţi arteriografia în altă parte”.

V-aţi întoarce la stat?

RAFAEL HALPERN: Am rămas prieteni şi sunt în legături foarte bune cu foştii mei colegi, însă momentan nu m-aş întoarce.