MENIU

CFR suplimentează numărul de trenuri. Ce trebuie să știe românii care își planifică minivacanța de 1 Mai

Tren - imagine de arhivă

Numărul garniturilor de tren va fi suplimentat de CFR pentru a răspunde nevoilor românilor odată cu apropierea minivacanței de 1 mai. Vorbim despre rutele dintre București și Brașov, vestul țării și Constanța.

"Cu prilejul minivacanței de 1 Mai care prin tradiție este petrecută la malul mării, CFR Călători va asigura în perioada 27/28 aprilie – 1/2 mai 2023, în plus faţă de trenurile existente în programul de circulaţie, legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia", anunță CFR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, călătorii au la dispoziție și o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței unui mers de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța.

 Compania va suplimenta în aceeași perioadă și trenurile pe cele mai solicitate rute, în funcție de disponibitățile tehnice de material rulant, cu vagoane clasă, de dormit și cușetă, pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță, securitate și confort spre destinațiile de vacanță, mai informează sursa citată. 

Mai multe articole despre:
trenuri 1 mai trenuri suplimentate cfr